Ştiri

Românii îşi vor putea face mai uşor firme. Ce restricţii vor fi anulate

Camera Deputaţilor a modificat, în calitate de for decizional, Legea societăţilor 32/1990, care prevede simplificarea procedurilor şi a condiţiilor de înregistrare a sediului social pentru firme.

Totodată va fi eliminată restricţia pentru persoanele fizice şi juridice de a nu fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.

Proiectul iniţiat de deputatul USR Claudiu Năsui şi sprijinit de mai mulţi parlamentari USR, PNL, PSD şi ALDE, a primit miercuri 220 de voturi ‘pentru’. S-au înregistrat şi 81 de „abţineri”.

Proiectul prevede că pentru sediile sociale fără activitate nu mai este nevoie de semnăturile vecinilor. Năsui a declarat că acest proiect legislativ este „de o importanţă majoră pentru mediul de afaceri din România”, deoarece elimină din birocraţie.

„Oricine a încercat să-şi facă o firmă în România ştie ce calvar este să îţi înregistrezi sediul social. De la hârtii a căror utilitate este cel puţin dubioasă, la reguli inutile şi acorduri ale vecinilor”, a explicat el, în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul USR a atras atenţia că în alte ţări, precum Anglia, o firmă se poate deschide în două ore, exclusiv online. „Măsurile aprobate astăzi nu fac altceva decât să aducă şi în România o normalitate care deja există în alte ţări din Uniunea Europeană”, a adăugat Claudiu Năsui, citat de Agerpres.

Elena Marinescu

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

6 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

6 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

7 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

8 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

9 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

10 ore ago

Acest website folosește cookies