România va cheltui aproape o jumătate de miliard de euro din PNRR pentru protecţia socială şi pensii

Elena Marinescu 26/05/2021 | 21:39 Ştiri
România va cheltui aproape o jumătate de miliard de euro din PNRR pentru protecţia socială şi pensii

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat că Planul Național de Redresare și Reziliență nu înseamnă reducerea veniturilor sau a pensiilor, „ci, din contră, înseamnă reforme și un mod eficient de a administra acești bani, 29 de miliarde de euro, pentru a putea asigura creșteri reale, sustenabile, pe termen lung”.

Dincolo de dezbaterea politicianistă din spațiul public despre PNRR, trebuie înțelese câteva lucruri simple legate de scopul acestui plan, de principiile sale de aplicare și de direcțiile concrete de operaționalizare, adică pe ce anume concret vor fi cheltuiți banii. PNRR este un răspuns la cea mai grea criză economică prin care a trecut Uniunea Europeană în ultima sută de ani, iar componenta de redresare după criză și de reziliență este dublată de o componentă de reforme. Aceste reforme garantează că investițiile nu mai sunt doar investiții pe hârtie, cum s-a întâmplat de multe ori în trecut, ci vor aduce cu adevărat bunăstare”, a scris ministrul Muncii, miercuri, pe Facebook.

Raluca Turcan a explicat că PNRR răspunde la nevoia de consolidare a economiei verzi și de digitalizare, „două direcții strategice la nivel european”.

De asemenea, PNRR răspunde la două direcții strategice la nivel european: consolidarea economiei verzi și digitalizarea. S-a discutat mult în ultimele zile, în mod cu totul fals despre faptul că acest plan vine cu austeritate și cu reduceri de venituri. Și, tocmai din acest motiv, românii trebuie să înțeleagă că PNRR nu înseamnă reducerea veniturilor, reducerea pensiilor, ci, din contră, înseamnă reforme și un mod eficient de a administra acești bani, 29 de miliarde de euro, pentru a putea asigura creșteri de venituri reale, sustenabile, pe termen lung”, a adăugat Raluca Turcan.

Ea a precizat că PNRR presupune o alocare de 368 de milioane de euro pentru reforme în domeniul muncii și protecției sociale. Raluca Turcan spune că pentru reforma sistemului de pensii, prin crearea unui nou cadru legal echitabil, predictibil și sustenabil, se alocă 100 de milioane euro, iar banii vor merge concret către susținerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată, respectiv către servicii electronice avansate prin digitalizarea Casei Naționale de Pensii Publice și a structurilor teritoriale.

Acesta este procesul de evaluare și digitalizare al dosarelor de pensii care trebuia început din 2019 și pe care PSD nu l-a făcut, deși l-a asumat prin lege, proces pe care îl desfășuram acum la ministerul Muncii. De asemenea, 2 milioane de euro pentru reforma sistemului de salarizare publică, prin crearea unui nou cadru legal care să asigurare politici de salarizare echitabile și sustenabile”, a adăugat ministrul Muncii.

Potrivit Ralucăi Turcan, alocarea de 100 de milioane euro pentru dezvoltarea componentei de infrastructură socială înseamnă:

  • 50 milioane euro pentru reforma sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, investiți în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități – 150 de servicii comunitare (centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu și locuințe protejate). În plus, tot din acești bani, se va crea infrastructură socială nouă pentru persoanele cu dizabilități – 35 de servicii comunitare (centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu și servicii de asistență și suport);
  • 50 de milioane euro merg la dezvoltarea infrastructurii sociale pentru copii: investiții într-o rețea de 150 centre de zi pentru copiii în situații de risc. Urmărim și un nou cadru legal care să ofere soluții pentru sprijinirea familiilor care trăiesc în sărăcie și au copii în întreținere, astfel încât aceștia să poată fi menținuți în familie.

Ministrul Muncii a menționat că, entru ocupare, formalizarea muncii și economie socială se vor aloca 86 milioane euro – din care 6 milioane euro pentru implementarea tichetelor de muncă pentru lucrătorii casnici.

Ne propunem îmbunătățirea și modernizarea legislației privind economia socială, în vederea adaptării cadrului legal la noile realități. Suplimentar, finanțăm investiții de 35 de milioane euro sub formă de granturi pentru înființarea întreprinderilor sociale în zona economiei verzi și/sau digitale. Alte 35 milioane euro granturi sunt direcționate pentru înființarea întreprinderilor sociale în zona rurală (pentru integrare în muncă a tinerilor NEETS), iar 10 milioane euro vor fi dedicate creșterii/up-scaling a întreprinderilor sociale de succes”, a mai spus Raluca Turcan.

Ministrul a vorbit și despre propunerile făcute în cadrul Pilonului II – Transformarea digitală, respectiv componenta „Cloud-ul guvernamental și sisteme digitale interconectate în administrația publică, semnătură și identitate electronică, promovarea investițiilor cu valoare adăugată mare în TIC”.

Este vorba despre trei inițiative, vizând:

  • Digitalizarea ANOFM (digitalizare internă, inclusiv structuri teritoriale) cu un buget de 15 milioane de euro;
  • Digitalizarea Inspecției Muncii (digitalizare activitate internă – COLOMBO, respectiv actualizarea și modernizarea REVISAL/REGES Online) cu alocare 35 milioane euro;
  • Digitalizarea ANPIS (digitalizare internă, inclusiv structuri teritoriale) cu alocare 30 milioane de euro.

Acestea sunt concret direcțiile de investiții și proiectele către care vor merge banii din PNRR la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Acești bani se vor vedea în buzunarele tuturor românilor, prin creșterea veniturilor, după reformele din domeniul pensiilor și salarizării publice; în modernizarea domeniului de asistență socială, furnizând servicii de calitate pentru categoriile vulnerabile și în modernizarea instituțiilor din domeniul muncii, prin reducerea birocrației și prin digitalizare”, a conchis Raluca Turcan, ministrul Muncii.