România, țara cu cele mai mici prețuri la alimente din Europa

NewMoney 24/06/2019 | 13:57 Ştiri
România, țara cu cele mai mici prețuri la alimente din Europa

România avea anul trecut cele mai reduse preţuri la alimente dintre ţările Uniunii Europene, cu 34% mai scăzute decât media UE, arată datele publicate luni Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament de Polonia, unde alimentele au prețuri mai mici cu 31% față de media UE, Bulgaria (24%) și Lituania (18%).

Pe de altă parte, Danemarca este statul european cu cele mai mari prețuri la alimente. Aici, coșul de cumpărături costă cu 30% mai mult față de media Uniunii Europe. Pe locul al doilea, se află la egalitate Luxemburg și Austria, unde alimentele sunt mai scumpe cu 25%.

La băuturi alcoolice şi tutun, România este pe locul trei în Europa (preţuri cu 30,4% mai scăzute decât media UE), fiind devansată de Bulgaria (41,8%) şi Ungaria (31,4%), arată datele citate de Agerpres.

Ţara noastră se situează pe locul doi la îmbrăcăminte şi încălţăminte (preţuri cu 16,8% mai mici decât media UE), în timp ce procentul este de 22,2% în Bulgaria.

Cele mai mici costuri cu locuinţa comparativ cu media UE se înregistrau în Bulgaria (66,9%), Polonia (62,8%) şi România (61,2%), iar la mobilă şi covoare România (30,4%) este întrecută doar de Bulgaria (51,2%).

De asemenea, Bulgaria (53,3%) şi România (47,6%) au cele mai scăzute preţuri la restaurante şi hoteluri, iar la comunicaţii Polonia (55,1%) şi România (49,2%) au cele mai ieftine tarife.

La servicii de transport, România este pe locul patru în Europa, preţurile fiind cu 44,8% mai scăzute decât media UE, ţara noastră fiind devansată de Bulgaria, Polonia şi Cehia.

Cartofii s-au scumpit cu 55% din decembrie

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut uşor în mai, la 4,10%, după ce urcase în aprilie la 4,11%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 55,27% doar în ultimele cinci luni, arată datele INS.

În mai, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,24%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,27%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 4,30%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (55,27%), alte legume şi conserve de legume (23.84%) şi citrice (16.12%).


Sursa: Eurostat, Agerpres, News.ro