România, țara cu cei mai puțini studenți care lucrează. Femeile, mai multe decât bărbații pe piața muncii

Elena Marinescu 29/08/2022 | 19:07 Ştiri
România, țara cu cei mai puțini studenți care lucrează. Femeile, mai multe decât bărbații pe piața muncii

România este țara în care piața muncii are cel mai mic număr de studenți angajați. Doar 23% dintre tinerii cu vârstă între 15 și 29 de ani lucrau anul trecut, în timp ce 3% erau intersați de găsirea unui job, arătându-și intenția de a deveni angajați.

Analizând situația la nivelul statelor memebre UE, numărul cel mai mare de studenți și stagiari integrați deja pe piața muncii, cu un job stabil, s-a înregistrat anul trecut în Țările De Jos, într-o proporție de 70%. Danemarca cu 49% și Germania cu 42% au completat podiumul, în timp ce la capătul celălat al listei, codașe au fost Ungaria şi Bulgaria (ambele 5%), Slovacia (4%) și România (2%), se arată în datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Adevărul.ro.

Conform datelor transmise anul trecut, cea mai ridicată pondere a studenţilor şi stagiarilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani care nu lucrau, dar care se aflau în căutarea unui job pe care să îl facă paralel cu studiile, s-a înregistrat în Suedia (14%), Finlanda (9%) şi Ţările de Jos (7%).

Jobul part-time sau munca în timpul weekend-ului, o soluţie folosită frecvent

La polul opus, sub 1% la capitolul interes, la acceași categorie de vârstă, studenții care nu lucrau proveneau din Cehia, România, Ungaria şi Croaţia.

În urma datelor analizate și interpretate s-a observat că la educația formală ponderea femeilor era mai ridicată decât cea a bărbaţilor, în special la grupa de vârstă 20 – 24 de ani: 54% femei faţă de 45% bărbaţi.

Sursa citată scrie că furnizarea unei educaţii bune tinerilor este un obiectiv important, iar timpul în care tinerii fac tranziția de la stadiul de student la cel de angajat variază în rândul țărilor din Uniunea Europeană în funcție de condițiile existente.

Unele țări promovează munca part-time sau munca în timpul weekend-ului, astfel încât studenții să se adapteze cât mai ușor în postura de angajați.

Cum stă România la capitolul șomaj

În România, rata şomajului în luna iunie a acestui an a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,3%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, iar rata şomajului în ceea ce privește a fost cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât la femei, mai notează sursa citată anterior.

În ceea ce privește însă tinerii (15-24 de ani), rata șomajului s-a menținut la un nivel ridicat, respectiv respectiv 22,7%, informa Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2022 a fost de 439.900, în scădere atât faţă de luna precedentă (451.000 persoane), cât şi faţă de luna iunie 2021 (443.300 persoane).