Ştiri

România se află pe locul 32 în clasamentul „celor mai fericite ţări” pe 2024

România se clasează pe locul 32 în topul celor mai fericite ţări din 143 de ţări. Anul trecut, ţara noastră se afla pe locul 24, potrivit Raportului Mondial al Fericirii. Finlanda este pe primul loc pentru al şaptelea an consecutiv.

Danemarca şi Islanda au ocupat din nou locurile doi şi trei, urmate de Suedia (locul patru). Norvegia s-a clasat pe locul şapte.

Statele Unite nici măcar nu au intrat în top 20 – prima dată când s-au clasat atât de prost de când a fost creat World Happiness Report, în 2012.

Cea mai fericită ţară din lume pentru persoanele sub 30 de ani este Lituania.

Potrivit raportului, bătrânii sunt acum semnificativ mai fericiţi decât tinerii în ţări precum Norvegia, Suedia, Germania, Franţa, Marea Britanie şi Spania. Este invers în Portugalia şi Grecia – unde tinerii sunt mai fericiţi decât bătrânii.

Au existat, de asemenea, date care arată că copiii sunt din ce în ce mai puţin fericiţi. „Punând cap la cap datele disponibile privind bunăstarea copiilor şi adolescenţilor din întreaga lume, am documentat scăderi deconcertante mai ales în America de Nord şi Europa de Vest. Să ne gândim că, în unele părţi ale lumii, copiii se confruntă deja cu echivalentul unei crize de la jumătatea vieţii necesită măsuri politice imediate”, a declarat într-un comunicat profesorul Jan-Emmanuel De Neve, director al Centrului de cercetare a bunăstării de la Oxford, profesor de economie şi ştiinţe comportamentale la Saïd Business School şi unul dintre editorii Raportului mondial al fericirii.

La coada listei pentru 2024 se află Afganistanul, care – încă o dată – a fost desemnată cea mai nefericită ţară din lume. În completarea listei celor cinci ţări slab clasate se află Liban, Lesotho, Sierra Leone şi Congo.

Clasamentul se bazează pe şase factori – sprijin social, venituri, sănătate, libertate, generozitate şi absenţa corupţiei – folosind date din surse precum sondajul Gallup World Poll. Publicat în fiecare an în cinstea Zilei Internaţionale a Fericirii, la 20 martie, este un parteneriat între mai multe surse, inclusiv Reţeaua ONU pentru soluţii de dezvoltare durabilă, Gallup şi Centrul de cercetare Oxford Wellbeing.

Cele mai fericite 20 de ţări din lume în 2024

1. Finlanda

2. Danemarca

3. Islanda

4. Suedia

5. Israel

6. Olanda

7. Norvegia

8. Luxemburg

9. Elveţia

10. Australia

11. Noua Zeelandă

12. Costa Rica

13. Kuweit

14. Austria

15. Canada

16. Belgia

17. Irlanda

18. Cehia

19. Lituania

20. 20. Regatul Unit

Andrei Dumitru

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

2 zile ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

2 zile ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

2 zile ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

2 zile ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

2 zile ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

2 zile ago

Acest website folosește cookies