România ocupă locul 29 într-un top al celor mai transparente piețe imobiliare din lume

Andreea Neferu 03/07/2018 | 14:47 Ştiri
România ocupă locul 29 într-un top al celor mai transparente piețe imobiliare din lume

România se află pe locul 29 din 100 într-un top al celor mai transparente piețe imobiliare din lume, Global Real Estate Transparency Index 2018 (GRETI 2018), realizat de compania de consultanță imobiliară JLL.

România face parte din categoria piețelor transparente, alături de alte țări precum Elveția, Austria, Danemarca, Italia, Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria.

GRETI este realizat o dată la doi ani și cuprinde comparații între țări pe baza a 186 de indicatori, din perspectiva disponibilității informațiilor, a administrației, procesului de derulare a unei tranzacții, a drepturilor de proprietate și a cadrului legislativ.

Piața locală suferă în continuare la capitolul disponibilitatea informațiilor, în timp ce din punct de vedere al procesului de desfășurare a unei tranzacții – închiriere, vânzare – condițiile din România sunt comparabile cu cele din Marea Britanie, potrivit JLL România. De altfel, România se află, din acest punct de vedere, deasupra unor țări prcum Statele Unite ale Americii, Germania sau Suedia.

Marea Britanie, Australia, Statele Unite ale Americii, Franța, Canada, Olanda, Noua Zeelandă, Germania, Irlanda, Suedia și Finlanda sunt considerate cele mai transparente țări din punct de vedere imobiliar.

CITEȘTE ȘI: Noua eră a retailului: Dezvoltatorii imobiliari construiesc mai puține malluri, dar investesc la foc continuu în extinderea proiectelor existente

”În Europa, țările din Centru și Est au înregistrat cele mai puternice progrese, astfel că acestea se apropie treptat de piețele occidentale. Serbia și Slovacia se plasează în top 10 al piețelor cu cele mai semnificative progrese, în timp ce Slovenia, Republica Cehă și România înregistrează de asemenea evoluții bune. Disponibilitatea datelor pe piață s-a îmbunătățit pe fondul unor niveluri ridicate ale activității de tranzacționare transfrontaliere, la fel și cadrul de reglementare”, potrivit raportului JLL.

La nivel global, 85 din cele 100 de piețe analizate au înregistrat evoluții pozitive, în condițiile în care guvernele din întreaga lume au creat treptat o mai mare transparență în sectorul imobiliar, răspunzând astfel cerințelor crescânde din partea investitorilor pentru schimbări semnificative.

”Transparența este din ce în ce mai importantă pentru piața proprietățile imobiliare comerciale, unde investitorii alocă tot mai mult capital. Disponibilitatea și calitatea informațiilor – de la prețuri la proprietar – sunt esențiale atunci când încercăm să luăm decizii de investiții, în special pe piețe noi „, se mai spune în raport.


Sursă foto: NewMoney/Laszlo Raduly

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.