În luna aceasta se va decide componența finală a Comisiei care va gestiona Uniunea Europeană pentru următorii cinci ani. Sunt voci care afirmă în spațiul public că cei care ocupă o poziție de comisar trebuie să fie neutri, reprezentând strict interesele europene în domeniul pe care îl gestionează și, prin urmare, odată instalați în funcție, să taie „cordonul ombilical“ cu statele care i-au sprijinit și le-au negociat portofoliul.
Acest articol a apărut în numărul 73 (9 – 22 septembrie 2019) al revistei NewMoney
Poate că nu ar fi rău ca aceia care preiau aceste declarații politicianiste să întrebe o firmă de consultanță de la Bruxelles cum folosesc statele pozițiile de comisar în strategiile de lobby. Aceștia reprezintă ultimul recurs la blocarea în Colegiul Comisarilor a unor acte normative care ar afecta interesul strict al unui stat membru. Sigur că, atunci când un guvern susține o candidatură numai pe bază de partizanat, de amiciții și de influență a unor grupuri de interese interne, poziția obținută în Comisie nici nu mai contează, indiferent că s-ar ajunge la o poziție-cheie, precum energia și mediul. Cu atât mai puțin când persoanei în cauză îi lipsesc și anvergura politică și intelectuală, și cunoașterea intimă a mecanismelor europene, nemaivorbind de domeniul în cauză. Aceste ultime aspecte − anvergura intelectuală, charisma, intima cunoaștere a mecanismelor europene − sunt importante și pentru imaginea țării de origine a comisarului, în construcția unui profil european al partidului care susține o asemenea candidatură.
REPUTAȚIA CONTEAZĂ. În sfârșit, pentru a fi luat în serios pe plan european, țara comisarului în cauză trebuie să fie și un exemplu de bune practici pe domeniul în cauză. Prin urmare, o țară care are reputația de a nu respecta mediul înconjurător, chiar dacă ar obține portofoliul Mediului, va fi o problemă atât de imagine, cât și politică pentru propriul comisar.
La fel, pentru alte domenii. O țară care are reputația de a nu-și dezvolta infrastructura, în ipoteza obținerii portofoliului la Transporturi, nu îi va fi de niciun folos conaționalului care va ocupa poziția respectivă. O țară aflată în poziție periferică în Uniunea Europeană, așa cum este, din păcate, România, nu are dreptul să irosească ocazia de a deține o poziție în Executivul european.
Contextul actual este crucial, deoarece, în perioada următoare, se va decide reforma Uniunii Europene post-Brexit, cu posibilitatea instituirii Europei vitezelor multiple. În același timp, Uniunea Europeană a amorsat un viraj cu consecințe economice, dar și politice, pe anumite chestiuni, precum autonomia strategică și tranziția energetică.
În discursul de acceptare a nominalizării ca președintă a Comisiei, Ursula van der Leyen a enunțat câteva proiecte majore care îi vor marca mandatul. În primul rând, alocarea a 1.000 de miliarde de euro în tranziția energetică, ce va însemna și marea ocazie pentru acele țări care au proiecte să își vadă finanțate platforme de industrie și cercetare în tehnologii de vârf.
FĂRĂ INFLUENȚĂ. România nu s-a grăbit să își exprime intenția de a participa la alianța bateriilor, din care fac parte Franța, Germania, dar și Ungaria, Cehia și Polonia. Nu am avut pe nimeni suficient de interesat și de influent în establishment care să determine vreo decizie sau cel puțin o discuție. În plus, am rămas fără comisar într-un moment-cheie al Uniunii, pentru câteva luni, iar acest lucru este cel mai bun semn al influenței de care (nu) se bucură România la nivel european.
Iată cum a nu avea în poziții-cheie oameni potriviți, care să înțeleagă mizele comunitare și articularea acestora cu interesele specifice ale României, înseamnă mai mult decât iresponsabilitate. Aici nu trebuie să cădem pradă iluziei de a fi avut o președinție excepțională a Consiliului Uniunii Europene. O mare președinție nu înseamnă numai închiderea unor dosare, ci o viziune politică pe care să o poți valorifica în timp. „Coeziunea, valoare europeană“ și lupul dacic, alături de ospitalitatea arătată delegațiilor ajunse în România pe parcursul celor șase luni, nu țin loc viziunii pentru UE care să marcheze momentul istoric respectiv.
În concluzie, pentru o țară ca România, fără proiecte la nivel regional și, cu atât mai puțin, pentru ansamblul Uniunii Europene, nu contează atât portofoliul de comisar obținut. Contează cum este folosită acea funcție pentru a poziționa România și a-i crește influența în spațiul european. Mai contează să profităm de aceste poziții și pentru a-i forma politicianului ce va fi susținut de guvern un profil internațional care să poată fi promovat ulterior în alte instituții multilaterale. Așa cum au reușit vecinii noștri bulgari cu doamna Kristalina Georgieva, devenită acum șefa Fondului Monetar Internațional.
Am vrut cu acest text să enumăr câteva motive pentru care promovarea unei candidaturi în viitoarea Comisie Europeană să nu devină o nouă ocazie pierdută.
