Ştiri

România este lider european la creșterea deficitului bugetar

România a înregistrat în primele trei luni din acest an al doilea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de 3,2% din PIB, după cel consemnat de Franța, de 3,3% din PIB, reiese din datele publicate joi de Eurostat, biroul de statistică al UE.

Față de trimestrul anterior, finanțele publice ale României s-au deteriorat cu 1,3 puncte procentuale (pp) din PIB, cel mai accelerat ritm din UE. Pe locul doi din acest punct de vedere s-a clasat Luxemburg (1,2 pp din PIB), urmat de Danemarca, stat care a consemnat în primele trei luni ale anului un minus de 0,9 pp din PIB față de ultimul trimestru din 2016.

La nivel european, zece state au avut cheltuieli guvernamentale mai mari decât veniturile încasate, reise din datele Eurostat.

Marți, premierul Mihai Tudose l-a demis pe șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan.

De prestația șefului ANAF a fost nemulțumit și premierul Sorin Grindeanu, surse din cadrul PSD precizând că acesta ar fi fost unul dintre motivele care au dus la stricarea relațiilor dintre fostul premier și Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.

Stan a fost înlocuit la șefia Fiscului de Mirela Călugăreanu. Anterior, Călugăreanu a fost director executiv al DGRFP București, câștigând anual venituri de 105.410 lei, potrivit celei mai recente declarații de avere.

Bogdan Stan spune că a aflat din Monitorul Oficial despre demiterea sa.

Veniturile coletate la buget în primul trimestru au fost mai mici decât cele prognozate de autorități.

În primele trei luni ale anului, planul de încasări la buget s-a realizat în proporție de 94,5%. La capitolul cheltuieli, realizate în proproție de 89,9%, principalele capitole bugetare păgubite fiind investițiile, reiese din raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I al anului 2017, publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

În primele trei luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de aproximativ 1,5 miliarde de lei, adică 0,19% din Produsul Intern Brut (PIB).

Cu toate acesta, veniturile colectate au fost sub așteptări. Mai exact, în program erau bugetate încasări de 62,9 miliarde de lei, cu 3,4 miliarde în plus față de realizările raportate de Finanțe.

Sumele colectate din impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri de capital au înregistrat o rată de realizare de 96,7% în primele trei luni din 2017, respectiv 11,9 miliarde de lei, cu circa 400 de milioane de lei mai puțin decât era programat. Companiile au vărsat impozite pe profit de 3,8 miliarde de lei, cu 280 de milioane mai puțin decât anticipa Guvernul, în condițiile în care economia a ”duduit” anul trecut, consemnând un avans de 4,8% din PIB.

Totodată, veniturile colectate din impozitele și taxele pe bunuri și servicii au însumat 20,6 miliarde de lei, adică 94,3% din estimări sau cu 1,2 miliarde de lei mai puțin. Numai în zona de TVA au fost înregistrate sume cu aproape 700 de milioane de lei mai mici.

În ceea ce privește absorbția de fonduri europene, suma primită de la Uniunea Europeană în cadrul financiar 2014-2020 au fost cu 1,2 miliarde de lei mai mică decât anticipa executivul, astfel încât gradul de realizare a fost de 71,3% la acest capitol.

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies