România în era Trump

Ce se va întâmpla cu România în timpul admi­nis­trației Donald Trump? Vor rămâne Statele Unite la fel de angajate în securitatea României? Se vor înțelege cu Rusia pe spaţiul Mării Negre? Iar dacă se vor înțelege, ce consecințe vor fi pentru noi? Aceste întrebări continuă să se pună fără încetare la București și probabil că se vor mai pune câteva luni bune de acum încolo.

Alegerea lui Donald Trump nu a fost ipoteză de lucru pentru establishmentul bucureștean și, după cum se vede, nici cultivarea unor relații cu personaje-cheie ale Partidului Republican. Planificatorii politicii noastre externe mizau probabil pe încă opt ani de administrație democrată în care lucrurile vor rămâne aceleași.

Desigur, cei mai optimiști insistă pe elementele de continuitate pe care politica externă a unei mari puteri precum SUA se sprijină indiferent de administrație, aspect confirmat și de numirea unor personaje care nu ies din tiparele cunoscute precum James Mattis la Pentagon și Mike Pompeo la CIA. Asta fără a mai vorbi de senatorul John McCain, ales pentru șase ani ca președinte al influentei Comisii pentru Afaceri Militare a Senatului.

Și totuși, primele zile de mandat sunt cu totul înscrise în ceea ce Trump a promis în campania electorală: decizia de a denunța acordul NAFTA, decizia de a construi o barieră de pro­tecție efi­cientă la frontiera cu Mexicul și de a îngropa înainte de a intra în vigoare tratatul comercial transpacific. Cererea adresată generalului Mattis de a elabora în maxim treizeci de zile un plan de eradicare a Statului Islamic este un element suplimentar pentru a înțelege noua strategie de poli­tică externă a Statelor Unite ale Americii.

La telefon. În plus, convorbirile telefonice și în­tâlnirile avute dezvăluie cine vor fi principalii interlocutori în politica externă ai administrației Donald Trump. Întâlnirea cu Theresa May arată că Marea Britanie va continua să rămână principalul parte­ner al SUA din lumea euroatlantică, și asta în ciuda Brexitului sau, mai bine spus, mai ales da­torită Brexitului, pe care președintele american îl aprobă manibus et pedibus. Apoi trebuie să reţi­nem dis­cuția telefonică avută din Biroul Oval cu premie­rul israelian Netanyahu. Israelul va rămâne principalul interlocutor al Washingtonului în Orientul Mijlociu și Apropiat. Președintele Donald Trump a mai purtat două convorbiri mai puțin plăcute cu șefa guvernului de la Berlin, Angela Merkel, și cu pre­șe­dintele francez François Hollande, ultimul fiind pe picior de plecare de la Pa­latul Elysée.

Indiferent de prioritățile de politică externă, atât Germania, cât și Franța, prin impor­tanța lor in­ter­națională, vor rămâne parteneri de dialog esen­țiali ai Washingtonului. Şi asta indiferent de orien­tările pe care le vor adopta Parisul și Berlinul în materie de instituționalizare a unei Europe a nucleului dur sau de autonomie strategică în raport cu SUA.

Președintele american a purtat și mult aștep­tata convorbire cu Vladimir Putin, cei doi lideri căzând de acord asupra nece­sității de a coopera în lupta împotriva terorismu­lui. Poate că nu este lipsit de interes să amintim că, într-un interviu acordat pentru Fox News, consili­erul special de la Casa Albă, doamna Kellyanne Conway, a declarat că președintele Trump ia în calcul ridicarea san­cți­unilor economice la adresa Federației Ruse.

Acestea sunt, prin urmare, priori­tățile adminis­trației Trump și cele mai importante dosare de politică externă: alianțele tradiționale cu Marea Britanie și Israelul, înlocuirea tratatelor multilate­rale de liber-schimb cu instrumente bila­terale, terorismul islamic, protecția frontierelor și controlul imigrației, regiunea Asia-Pacific și angajamentul față de alianța tradițională cu Japonia, recalibrarea relațiilor cu China și prin ponderea lor in­ternațională, dialogul cu Parisul și Berlinul.

Mize mult prea mici. România și Europa de Est sunt mize mult prea mici, chiar dacă „la o masă în format restrâns“ domnul Trump a asigurat doi lideri de la Bucu­rești că România se va afla pe agenda prioritară a SUA. Acest lucru nu în­seam­nă că nu vom rămâne parteneri strategici, dar angajamentul american va fi modelat în funcție de „valoarea de între­buin­țare a aliatului“. Aceasta trebuie să fie tema de reflecție pentru București, dincolo de oferta din meniul tradițional cu „poziția geostrategică“ dată de Dumnezeu, și, desigur, legarea cât mai grabnică de contacte și prietenii cu acces la noua admi­nis­tra­ție.

Despre acestea din urmă, am putut vedea din convorbirile telefonice purtate de domnul Trump înainte de învestirea oficială că, din Europa de Est, numai liderii polonez și ungur au avut acces la noua administrație. Însă rezolvarea acestei pro­bleme trebuie să înceapă cu regândirea în­tregului dispozitiv de reprezentare diplomatică (amba­sa­dă, consulate generale) al României în Statele Unite, începând desigur cu persoana celui desemnat în poziția de ambasador.