N-ar fi rău ca, după atâtea legi schimonosite, incomplete sau cu dedicație, Parlamentul să dea în sfârșit o lege onestă și transparentă. O lege în care să se prevadă fără echivoc obligația premierului de-a fi plagiat într-un moment sau altul al vieții. Măcar atâta lucru pot face și legiuitorii țării, cu eventualul sprijin al specialistei Laura Vicol. Dacă legile privind siguranța sunt carente, dacă legea avertizorului de integritate e strâmbă, dacă noua lege a educației are dedicație specială, legea plagiatorului ar putea aduce relaxare și jovialitate. Sigur, asta doar în rândul politicienilor supuși riscului de-a ajunge șefi de guvern, dar, spune o vorbă înțeleaptă, „de la un porc mistreț e bun și-un fir de păr“.
Poftim? Se indignează societatea civilă? A se plimba ursul. Apare o anchetă în Dela0.ro, G4Media, Vice sau PressOne? A se scuti. Vom fi rău priviți afară? A se slăbi. Interesul național impune ca premierul să nu stea sub stresul bănuielilor și al acuzațiilor. El trebuie să se poată prezenta în fața cetățenilor, indiferent de simpatiile și antipatiile lor politice, și să le spună de la obraz: „Da, domnilor, am plagiat. Da, sunt un hoț de cea mai joasă speță. Da, nu fur de foame sau de sărăcie, ci fiindcă sunt obtuz și vreau să par deștept. Bun, și care-i problema? Au plagiat și alții și nu s-a mai indignat nimeni“.
Ei bine, da, în fața unui asemenea discurs, opinia publică ar fi silită să admită măreția omului de stat, poziția lui fermă, caracterul lui neșovăielnic, împietrirea lui carpatină. În plus, dacă omul în cauză ar fi și general al armatei române, amintita opinie publică ar trebui să treacă prin fața lui în pas de defilare și să-i prezinte onorul. Iar calamburgiii care văd în România „Ciuca plagiatelor“ ar merita scărmănați și vârâți, cum au mai fost, în dubă.
PATRU PERECHI. România are mai multe perechi de epoleți, cum îi șade bine unui stat-membru al Uniunii Europene în 2022. Una șade pe umerii serviciilor, a căror putere tocmai a fost sporită fără vreo tresărire din partea președintelui Iohannis, a cărui dezinvoltură în materie de privit în altă parte e deja modus operandi. O alta ornează umerii premierului Nicolae Ciucă, pe care compararea cu Viorica Dăncilă îl dezavantajează în formă continuată, cu toate că puțini ar fi crezut că femeia care vorbea cândva despre „baterea protestanților din piață“ și despre „negaționanism“ ar putea să iasă în câștig prin raportarea la un seamăn politic.
O a treia pereche strălucește – ceva mai discret, dar strălucește – pe uniformele din garderoba postului public de televiziune, unde realizatorii unei emisiuni s-au chinuit să reabiliteze Securitatea din anii 1980, ba chiar să elogieze, prin câteva voci, „sistemul și uniforma militară“. (În treacăt fie spus, am recunoscut pe genericul emisiunii două doamne care mă poftiseră cu ani în urmă la un episod din același ciclu de emisiuni, spre a vorbi despre categoria „vecinului“ din comunism.
Cu toată buna mea intenție, n-am putut să particip din cauza unui domn nevăzut, care a avertizat-o pe una dintre realizatoare că „dânsul nu are ce să caute aici“, cu toate că „dânsul“ fusese agasat cu invitații insistente până cedase.) În fine, a patra pereche de epoleți stă, cum e firesc, pe umerii șefimii din Poliția Română, în a cărei fișă pare să stea scrisă, de la o vreme, șicanarea și amenințarea ziariștilor care descoperă abuzuri și scriu despre ele.
O SIMETRIE. O stranie simetrie înfășoară ultimii zece ani de viață din România cu epoleți. În 2012, premierul plagiator Victor Ponta desființează Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) prin intermediul ministrului de atunci al educației, lamentabilul Liviu-Marian Pop. Adică prin ordin de ministru. E vorba de acel Victor Ponta care declarase că, în cazul confirmării plagiatului, va demisiona din funcție.
Nu numai că n-a făcut-o, dar a avut grijă să lichideze autoritatea competentă în materie și să lase posterității un enunț care ar face să râdă și „Girafa în flăcări“ a lui Dalí: „Bunicul meu, care a fost preot, m-a învățat să nu mint și să nu fur“. Un deceniu mai târziu, premierul prezumat plagiator Nicolae Ciucă este ajutat să iasă din încolțire de actualul ministru al educației, ireal de elasticul Sorin Cîmpeanu, un fel de „Nufărul“ specializat în albirea rufelor pătate ale politicienilor. Cum? Prin lege – noua lege a educației, care prevede deposedarea de putere a CNATDCU și transformarea lui într-un bibelou de porțelan cu existența efemeră, ca în poezia lui Minulescu.
Pe aceeași etajeră, vorba poetului, se găsește deja condamnarea cu suspendare a înalților dregători din Poliție Adrian Iacob (chestor) și Mihail Petrică Marcoci (comisar-șef) pentru amenințarea cu moartea a Emiliei Șercan. Cum știm, poliția e acea instituție care te apără de răufăcători. Și pe care o cuprinde uneori cheful de literatură a intimidării, concretizat în texte din care răzbate prețuirea pentru valorile perene: „Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul. Vrei să ajungi ca Elodia? O să îți tăiem mâinile și picioarele“. Vorba caprei din poveste: Trei iezi cucuieți, / Cine v-a pus epoleți?
