Ştiri

România, cea mai dinamică piaţă auto din Europa în luna octombrie

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunţat marţi că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au înregistrat o creştere de 8,6% în luna octombrie 2019, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Cea mai dinamică piaţă auto a fost cea din România, unde înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creştere de 58,1% în ritm anual, transmite Reuters.

Peste 1 milion de mașini noi, înmatriculate în Europa

Un număr de 1,214 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,083 milioane autoturisme înmatriculate în luna octombrie 2018.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în aproape toate statele UE, exceptând Cipru şi Marea Britanie. Patru din cele cinci mari pieţe au înregistrat creşteri solide, în frunte cu Germania (12,7%), Franţa (8,7%), Italia (6,7%) şi Spania (6,3%), în timp ce în Marea Britanie s-a înregistrat un declin de 6,7%.

În România, în luna octombrie 2019 au fost înmatriculate 10.649 autoturisme, în creştere cu 58,1% comparativ cu 6.736 unităţi în luna octombrie a anului trecut.

În primele 10 luni ale anului curent, în România au fost înmatriculate 134.698 autoturisme, în creştere cu 18,9% în ritm anual, în timp ce piaţa auto din Europa a înregistrat un declin de 0,7% în primele zece luni ale anului.

Volkswagen este pe revenire

În ceea ce priveşte marii producători auto, luna octombrie a fost marcată de o revenire semnificativă a cererii pentru autoturismele Volkswagen, care au înregistrat o creştere a vânzărilor de 29%. Imediat după marca germană se situează Renault, care a înregistrat în luna octombrie o creştere a vânzărilor de 15,8%. În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Europa, acestea au crescut cu 7,8% în luna octombrie până la 40.687 unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.


Sursa: Agerpres
FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

13 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

13 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

15 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

15 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

16 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

17 ore ago

Acest website folosește cookies