România ar putea cumpăra avioane de luptă F-35. Declarația unui oficial al Pentagonului

NewMoney 05/04/2019 | 12:22 Ştiri
România ar putea cumpăra avioane de luptă F-35. Declarația unui oficial al Pentagonului

Statele Unite intenționează să extindă vânzările avioanelor de luptă F-35 către cinci noi state, inclusiv România, în timp ce aliații europeni și-au consolidat apărarea în fața unei Rusii care investește tot mai mult în armată, a declarat, joi, un oficial al Pentagonului, potrivit Reuters.

Viceamiralul Mathias Winter, șeful biroului F-35 al Pentagonului, a afirmat într-o declarație scrisă depusă la Camera Reprezentanților că printre „viitorii potenţiali clienţi în domeniul vânzărilor militare în străinătate se numără Singapore, Grecia, România, Spania şi Polonia”.

Alți aliați ai SUA care au luat în considerare achiziționarea avionului invizibil F-35 includ Finlanda, Elveția și Emiratele Arabe Unite.

Anul trecut, Belgia a ales să cumpere avioane de tip F-35, în dauna Eurofighter Typhoon produs în Europa pentru a-și înlocui flota de avioane F-16, o investiție de 4 miliarde de euro.

Lockheed Martin, compania care produce F-35, dezvoltă și construiește în acest moment trei modele ale noilor avioane de război pentru armata americană și alte 10 state: Marea Britanie, Australia, Italia, Turcia, Norvegia, Olanda, Israel, Japonia , Coreea de Sud și Belgia.

Lockheed a livrat 91 de avioane de luptă F-35 către Statele Unite și aliații săi în anul trecut.

Prețul avioanelor F-35 variază între 89,2 milioane de dolari pentru modelul de bază și poate ajunge la 107,7 milioane de dolari pentru varianta de top.


Foto: Guliver/Getty Images