România a depășit pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19

Elena Marinescu 07/05/2021 | 18:20 Ştiri
România a depășit pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19

România a vaccinat în ultimele 24 de ore 92.501 de persoane, dintre care 54.263 cu a doua doză, în timp ce numărul total al persoanelor imunizate cu o doză sau două a depășit vineri pragul de 3,5 milioane.

Numărul total al persoanelor imunizate cu una sau două doze, de la începutul campaniei de vaccinare în România, a ajuns la 3.529.427, dintre care 2.251.795 au fost vaccinate cu ambele doze.

2.781.376 au fost vaccinate cu serul Pfizer, 319.146 cu Moderna, 426.251 cu AstraZeneca și 2.654 cu Johnson&Johnson, dintre care 1.495 în ultimele 24 de ore. Cinci persoane au avut în ultimele 24 de ore reacții adverse la Johnson&Johnson.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) menționează că 132 reacții adverse sunt în curs de investigare.