Hitul muzical al sfârșitului de august a fost fără doar și poate videoclipul lansat pe YouTube de Dorian Popa – „Înoată Cheluțu“. Linia melodică e simplă, versurile, și mai și: în principiu, e repetat pe diverse tonalități titlul, adică „înoată Cheluțu“. Pentru novici, Cheluțu este câinele lui Dorian Popa, la rându-i o vedetă online la fel de cunoscută ca stăpânul său. Clipul are cu totul un minut și 59 de secunde și îi plimbă pe spectatorii săi, în compania lui Cheluțu și a lui Dorian Popa, pe malul mării, pe un ponton de iahturi și pe o ambarcațiune spectaculoasă. În primele cinci zile de la apariție, piesa strângea aproape 4,2 milioane de vizualizări, 263.000 de aprecieri și peste 16.000 de comentarii. Cu siguranță, cifrele continuă să crească și acum, când citiți aceste rânduri.
Nu e de mirare că „Înoată Cheluțu“ a stârnit o dispută pe rețelele sociale. Prietenii mei de pe Facebook, cu precădere cei care lucrează în presă, s-au declarat siderați că o asemenea creație are un succes atât de mare. De aici, discuțiile despre direcția spre care se îndreaptă adolescenții – publicul-țintă al artistului, din câte se pare – au fost fără sfârșit. E bine sau rău că tinerii și foarte tinerii gustă acest gen de conținut? Nici, nici. E o realitate, pur și simplu, de care trebuie să ținem cont. Mai mult, e o lecție pentru cei din generația celor trecuți de 30 de ani (fac parte din ea) despre prăpastia care se cască între ei/noi și generațiile care vin din urmă.
PROFESORUL DE 19 ANI. O lecție la propriu a venit pe la jumătatea lui august din partea altei vedete YouTube – care, de altfel, face coproducții alături de Dorian Popa. E vorba despre farsa pe care Selly (19 ani), probabil cel mai popular vlogger român, le-a făcut-o angajaților postului România TV. Cu riscul de a-i plictisi pe cei care știu cazul, Selly și-a înscenat un accident de mașină pe care l-a „plasat“ postului de televiziune prin intermediul unui puști. Filmulețul cu accidentul imaginar s-a viralizat instantaneu și chiar publicații și televiziuni care își fac un titlu de glorie din verificarea informației l-au preluat. Ulterior, Selly a decriptat farsa și a susținut că nimeni nu l-a sunat să-l întrebe dacă e adevărat sau nu. Cert e că până azi nimeni nu l-a contrazis. Publicația Libertatea și-a cerut scuze pentru că a mușcat momeala și una dintre măsurile luate postfarsă a fost să crească personalul redacțional care să verifice și mai mult informațiile.
Fără urmă de îndoială, farse ca aceasta vor mai exista și informații false vor fi preluate în continuare fără a fi cercetate. Fără urmă de îndoială, publicul televiziunii care a declanșat toată nebunia va continua să-și urmărească emisiunile favorite. E bine sau rău că sunt milioane de consumatori de știri false? Nici, nici. Există un public (larg) pentru care adevărul a devenit o chestiune banală, neinteresantă, și nu e deranjat chiar dacă are suspiciuni că rândurile pe care le citește, vorbele pe care le ascultă sau imaginile pe care le urmărește nu prea au legătură cu realitatea.
Toate urechile și toți ochii care sunt expuși mesajelor publicitare sunt valoroase. Și eu a trebuit să urmăresc (parțial) o reclamă video la o platformă de tranzacționat acțiuni, înainte să-l pot urmări pe Cheluțu. Că nu mă interesează este o altă discuție. Inclusiv, criteriul (unicul, de altfel) pe baza căruia a fost acordat ajutorul guvernului pentru salvarea presei din pandemie – vorbim de câteva zeci de milioane de euro – a fost tot numărul de ochi și de urechi care „consumă“ publicitate. Și multe dintre publicațiile care au preluat fake news-ul cu Selly au primit ajutor guvernamental substanțial.
PE HÂRTIE, DIN NOU. Nu am niciun motiv să nu cred că și ochii celor care citesc textele și văd fotografiile publicate de revista NewMoney sunt valoroși. Mult mai puțini decât cei care îl văd pe Cheluțu, dar valoroși. După șase luni de absență de pe rafturile punctelor de presă din centrele comerciale și din marile benzinării, NewMoney reapare în varianta tipărită. Ne puteți găsi în aceleași locuri ca până acum. Iar abonații vor primi publicația prin corespondență.
Perioadele lungi de restricție în spațiile comerciale închise, lucru dublat de blocarea investițiilor în publicitate, ne-au pus în imposibilitatea de a mai publica revista în varianta ei fizică, după declanșarea pandemiei. Revista a continuat să existe în format digital, accesibil pe www.newmoney.ro. Am făcut același efort editorial, am continuat să facem interviuri cu oameni reali, am scris lucruri verificate de noi înșine, publicația a avut același aspect, doar că nu am mai putut vedea – dacă e să folosim o expresie cândva la modă – lumina tiparului. De astăzi, o revedem și noi, și voi, cititorii noștri prețioși.
Nu ne facem că nu vedem elefantul din încăpere. Întrebarea cât vor citi oamenii reviste tipărite stă în picioare. Mark Thomson, CEO-ul cotidianului The New York Times, ziar care există din 1851, spunea în vară că vede publicația apărând încă 10-15 ani, poate chiar mai mult de atât.
E mult, e puțin? Cert e că hârtia tipărită încă produce bucurie. La mulți ani!
