Ştiri

Rețeaua MOL în România a ajuns la 210 benzinării

MOL România a deschis două noi benzinării, la Râşnov și Bușteni, ajungând astfel la o reţea de 210 staţii, a anunțat joi compania.

Noile unități sunt amplasate la intrarea în Bușteni dinspre Sinaia, respectiv în Râşnov, la intrarea dinspre Brașov.

MOL a anunțat, totodată, că până în prezent a implementat în 67 de stații conceptul Fresh Corner, axat pe vânzarea de produse alimentare și cumpărături de zi cu zi.

Până la finele anului, toate benzinăriile deținute de grupul ungar pe piața locală vor beneficia de acest concept.


Sursa foto: MOL România

Emil Popescu

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies