Retailerul de piese auto Epiesa.ro va deschide patru magazine până la sfârșitul anului

Emil Popescu 15/06/2017 | 11:30 Ştiri
Retailerul de piese auto Epiesa.ro va deschide patru magazine până la sfârșitul anului

Retailerul de piese auto Epiesa.ro a deschis un magazin la Constanța, al șaselea la nivel național, și vrea să ianugureze încă patru până la finele anului.

Cel mai mare magazin online de piese și accesorii auto a început anul trecut să dezvolte o rețea proprie de magazine, unde clienții pot cumpăra piese noi sau pot să ridice produsele comandate online.

În prezent, compania deține patru magazine în București și câte unul în Oradea (deschis în acest an) și Constanța.

„Până la finalul anului 2017, retailerul își propune să ajungă la un număr total de 10 magazine în marile orașe, ceea ce presupune o investiție de peste 250.000 euro. În plus, păstrarea poziției de lider al pieței online de comercializare a pieselor auto va continua să fie și ea un obiectiv important”, arată compania, într-un comunicat.

Retailerul, deținut de Ionuț Cătălin Șuțu, a avut anul trecut o cifră de afaceri de zece milioane de euro.

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.