Ştiri

Retailerul Carrefour, ancoră pentru viitorul mall AFI din Brașov

Retailerul Carrefour va închiria 6.500 de metri pătrați la parterul viitorului centru comercial AFI Brașov, dezvoltat de israelienii de la AFI Europe în orașul de sub Tâmpa.

Informații privind intrarea Carrefour în mall-ul AFI din orașul de sub Tâmpa au apărut încă de anul trecut, însă abia acum au fost confirmate oficial.

AFI Brașov va avea o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați pe zona de retail, dar va cuprinde și o zonă de birouri, cu 25.000 de metri pătrați. Proiectul se află în construcție în prezent, urmând să fie inaugurat în 2018.

”Ne apropiem de finalizarea mixului de chiriaşi care va completa experienţa de shopping a locuitorilor din Braşov şi pentru cei 1,6 milioane de turişti care vizitează anual zona, cu o combinaţie de branduri pentru toate gusturile, aflate într-un singur spaţiu comercial”, a spus David Hay, CEO, AFI Europe România.

Israelienii de la AFI au mai construi în România două centre comerciale, AFI Cotroceni din București, cu 81.000 de metri pătrați, precum și AFI Ploiești, cu 34.000 de metri pătrați. De asemenea, compania a dezvoltat un proiect de birouri de 70.000 de metri pătrați în București, AFI Park, dexpre care există informații că ar urma să fie vândut fraților Pavăl, care controlează retailerul de bricolaj Dedeman. Tranzacția nu a fost însă confirmată oficial.

AFI vrea să mai dezvolte un proiect de birouri și în zona Trafic Greu din Capitală, care se va numi AFI Tech Park și va avea o suprafață închiriabilă de 50.000 de metri pătrați.

De asemenea, AFI mai are în plan să dezvolte un parc de retail pe un teren de 80.000 de metri pătrați pe care îl deține în Arad, respectiv un proiect mixt pe terenul de 148.000 de metri pătrați pe care îl are în cartierul Bucureștii Noi din Capitală.


Sursă foto:  Mediafax  

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Kaufland anunță că oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu…

2 ore ago

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

2 ore ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

2 ore ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

2 ore ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

3 ore ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

3 ore ago

Acest website folosește cookies