Retailer: Vanzarile de flori de Halloween vor creste cu 20% în acest an comparativ cu anul trecut

Andrei Dumitru 27/10/2020 | 14:08 Ştiri
Retailer: Vanzarile de flori de Halloween vor creste cu 20% în acest an comparativ cu anul trecut

FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, estimează că vânzările din apropierea sărbătorii de Halloween vor crește cu 20% în acest an față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu această ocazie, compania a lansat și o nouă colecție cu aranjamente florale și decorațiuni specifice acestei perioade, care potrivit estimărilor companiei vor genera venituri de aprox. 15.000 euro, alături de celelalte produse din oferta retailerului.

În noua colecție pentru Halloween din acest an, clienții florăriei vor regăsi produse precum: aranjamentele florale în dovleci, buchete de flori cu pânză de păianjen, coșuri cadou cu lumânări și decorațiuni, aranjamente de masă cu trandafiri criogenați, dar și decorațiuni inedite potrivite acestei sărbători, cum ar fi dovlecii de teracotă, decorațiunile sub formă de craniu sau baloanele decorative cu tematică. Nuanțele predominante în colecția special creată pentru Halloween sunt roșul intens, portocaliul specific toamnei, dar și nuanțele de cupru și accentele de negru.

Potrivit companiei, prețul unui aranjament floral de Halloween va începe de la 159 lei, cost care asigură livrarea gratuită oriunde în țară, iar cel mai scump va ajunge la aprox. 100 de euro. Ambele variante reprezintă aranjamente florale în dovleci, iar prețul variază în funcție de dimensiunea lor și de florile folosite. În plus, la orice comandă de minimum 159 lei, clienții vor primi un breloc gratuit în tematica sărbătorii.

Pentru perioada de Halloween estimăm o creștere a vânzărilor cu 20% față de anul trecut. În lipsa petrecerilor tematice, oamenii vor simți nevoia să uite de distanțarea socială și să fie mai aproape unii de alții prin intermediul florilor sau al cadourilor. De asemenea, tot în această perioadă, vom oferi la orice comandă un breloc în spiritul Halloween, cu figurine amuzante, împachetate în punguțe cadou cu tematică specifică, fiind o modalitate de a sărbători și de a ne aminti de Halloween o perioadă mai lungă de timp. De altfel, de la începutul pandemiei FlorideLux a derulat în permanență promoții, în acest fel reușind să ne menținem clienții aproape și să îi fidelizăm chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.

Totodată, compania a pregătit cu ocazia sărbătorii Sfinților Mihail și Gavriil, una dintre cele mai mari sărbători ale toamnei, când peste 1,3 milioane de români își sărbătoresc onomastica, o categorie specială de produse care vor avea o reducere de 15%, în perioada 1-10 noiembrie.

În ceea ce privește obiceiurile de consum observate de la debutul pandemiei, se constată tendința din ce în ce mai accentuată pentru comenzile online inclusiv în cazul produselor de floristică. Conform FlorideLux, încrederea în florăriile online s-a dublat, iar produsele alese sunt din ce în ce mai variate. De asemenea, cei mai mulți clienți comandă online recurent flori și alte aranjamente, mai des ca înainte, ceea ce arată că aceștia încearcă să evite pe cât posibil deplasările, spun reprezentanții companiei.