Restricţiile anti-COVID din Capitală, prelungite. Care sunt excepţiile

Elena Marinescu 24/04/2021 | 14:55 Ştiri
Restricţiile anti-COVID din Capitală, prelungite. Care sunt excepţiile

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis sâmbătă prelungirea cu 14 zile a restricțiilor aplicate în Capitală.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat sâmbătă, după ședința Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență București, că restricțiile au fost prelungite, însă incidența a scăzut în prezent sub 4 la mia de locuitori, urmând ca atunci când rata coboară sub 3 să existe noi relaxări.

În sedinta de astăzi au fost prelungite măsurile pe care le știți cu toții. Următoarele derogări: Pentru următoarea vineri, 30, Vinerea Mare, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20, în loc de ora 18„, a declarat Alin Stoica.

Vor exista însă relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului, a precizat prefectul Capitalei.

În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele, fără niciun fel de declaraţie pentru a participa la slujbele specifice. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramadanul, peste o săpămână după Paşte. Rata a scăzut sub 4 în Capitală, suntem la 3,94 astăzi„, a precizat prefectul.

Este previzibil că vom scădea sub 3,5 în următoarea perioadă. Conform hotărârii in vigoare, singura măsură suplimentară faţă de ce am spus va fi deschdierea sălilor de sport, la sub 3,5. (…) Restaurantele la interior vor fi deschise treptat, după ce vom coborî sub 3 cu rata de intectare, mai întâi cu 30%, iar după ce scade sub 1,5, va fi de 50%„, a precizat acesta.

CMBSU a prelungit măsurile potrivit cărora nu se poate ieși din locuinţe între orele 22.00 – 5.00 în zilele de luni până joi şi între orele 20.00 – 5.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, dacă incidenţa cumulată se menține la maxim 7,5 la mia de locuitori.

Excepţii

Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 5,00 – 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 5,00 – 21,00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18,00 – 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă duminică, pot fi făcute livrări la domiciliu.

Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, stabilind ca elemente de noutate, printre altele, anumite relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului.

Astfel, într-una din anexele la hotărârea Executivului se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

De asemenea, și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.

Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.