„Respect”: filmul biografic care dezvăluie prima parte a vieții reginei soul-ului, Aretha Franklin

Oana Borviz 21/12/2021 | 10:15 Timp Liber
„Respect”: filmul biografic care dezvăluie prima parte a vieții reginei soul-ului, Aretha Franklin

Filmul în care Jennifer Hudson o in­terpretează pe Aretha Franklin este o pri­vire asupra femeii vulnerabile care și-a pus toată suferința în cântec. Mai mult decât să-i marcheze triumfurile, „Respect“ îi dezvăluie traumele ce au hrănit o muzică cum nu s-a mai auzit nicicând.

„Copilăria ei plină de durere te-ar putea ajuta să înțelegi cum a reușit să cânte cu atâta intensitate emoțională, cum a reușit să dea atâta forță pieselor pe care a ales să le interpreteze.“ Asta declara în vară, pentru Vanity Fair, regizoarea afro-ameri­cană Liesl Tommy, motivând alegerea ei de a se concentra, în lungmetrajul de debut „Respect“, pe luptele personale ale cântăreței Aretha Franklin, care i-au mo­delat, practic, soundul.

Cu Jennifer Hudson (pe care Aretha Franklin a ales-o special) în rolul principal, acest film biografic încearcă să prindă cât mai mult din energia și spiritul unei artiste incredibile, pe care adoratorii au numit-o „Regina soulului“.

Poate că „Respect“ (intrat și în cinema­tografele românești și disponibil pe Amazon Prime Video) nu este o relatare com­pletă a vieții Arethei Franklin, dar este un film care te ajută să înțelegi mai bine mu­zica ei, intensitatea cu care aceasta interpreta.

Ambiguitate

Filmul se rezumă la copi­lăria și la prima parte din viața adultă a Arethei Franklin, care a murit în 2018, la vârsta de 76 de ani. Povestea începe în 1952 (în Detroit), când Aretha are 9 ani, și se termină în 1972, când înregistrează albumul gospel live „Amazing Grace“, cel mai personal și cel mai bine vândut din întreaga ei carieră.

Între aceste limite temporale au loc multe întâmplări traumatizante pentru artistă: moartea inopinată a mamei (atac de cord), abuz sexual, două sarcini misterioase, violență domestică.

Punctul de plecare al filmului a fost biografia lui David Ritz, „Respect: The Life of Aretha Franklin“, din 2014, o carte ce amintește de aspecte pe care artista le-a numit toată viața „minciuni“. Inspi­rată de acea biografie, Liesl Tommy a vrut să arate că momentele cele mai traumatizante din viața Arethei au hrănit intensitatea muzicii ei.

Fiica unui predicator sever și charismatic, ea a crescut alături de alți frați într-o casă în care se cânta și asculta muzică bună, dar în care erau încurajate și petrecerile desuete. Înconjurată mai mult de adulți decât de copii (personalități ale vremii ca Martin Luther King Jr.), cântând în turnee alături de tatăl ei, expusă unor experiențe traumatizante (cum este abuzul sexual, pe care l-a negat toată viața, așa cum a negat lupta cu alcoolul), Aretha s-a maturizat înainte de vârstă, plonjând în neuniforma și copleșitoarea viață a emo­țiilor mai repede decât era cazul.

La 10 ani și-a pierdut mama, la 12 ani a rămas însărcinată cu primul copil, iar la 14 ani cu cel de-al doilea, artista nedivul­gând niciodată numele tatălui (deși au existat speculații care-l incriminau pe ma­rele pianist de jazz Art Tatum).

Liesl Tommy fixează toate aceste momente în narațiunea filmului fără a le expanda, respectând astfel ambiguitatea Arethei Franklin cu privire la aceste aspecte intime. „Nu este nevoie să trauma­tizăm din nou publicul“, se justifică regizoarea, care e convinsă că „suntem satu­rați, din punct de vedere cultural, cu ima­gini de violență asupra trupurilor negre“.

„Muzica îți va salva viața“, îi spune Arethei un pastor, când este doar o fetiță. Și muzica o salvează de nenumă­rate ori pe fata care vrea să ia tot ce e mai bun de la viață. Dar tristețea rămâne mereu lipită de ea, o tristețe grea care o lasă pradă băuturii, întunericului și tă­cerii adânci.

Activism

Anii de colaborări cu Columbia Records, Atlantic și Arista Records sunt strălucitori, hiturile vin unul după altul, recunoașterea, la fel, dar tot atunci Aretha îndură umilința și abuzul fizic în căsnicia cu primul ei soț, Ted White (care i-a fost și manager).

Filmul arată cum s-au născut hituri precum „Think“, „I Say A Little Prayer“ și „You Make Me Feel Like A Natural Woman“ din întâlniri providențiale și din ta­lentul nemaipomenit al Arethei de a interpreta și de a aranja orchestral muzica.

Piesa „Respect“ (care dă numele filmului), o reinterpretare a melodiei scrise de Otis Redding, a devenit un imn pentru mișcarea feministă în anii ’70, fiind consi­derată una dintre cele mai bune melodii R&B ale epocii.

Într-o vreme în care res­pectul nu era un dar universal în SUA, ver­siunea emo­ționantă a lui Franklin a fost un puternic îndemn la acțiune, cântecul devenind o mantră pentru drepturile femeilor și, în general, pentru drepturile civile. Cu „Respect“, ea activa pentru eliberarea femeilor de constrângerile unei societăți sexiste, dar și pentru propria eliberare și pentru respectul pe care și l-a dorit întotdeauna.

Cu vocea ei strălucitoare și luxuriantă, care emana și bucurie, și durere, Franklin nu doar emoționa, ci și inspira o gene­rație de activiști.

Asemănări

„Cele două provocări principale ale unui film de acest gen sunt: să distribuie actori care pot întruchipa forța vedetei și să găsească modalități de a face tropii vechi de film să pară noi“, scriu cei de la The Guardian, apreciind că „Respect“ atinge cel puțin una din aceste ținte. Jennifer Hudson (artistă premiată cu Oscar pentru rolul secundar din drama muzicală „Dreamgirls“) este o apariție magnetică, una care face ca tot ce e în jurul ei să se topească, întocmai cum făcea Aretha Franklin atunci când intra într-o încăpere.

Ea reușește, prin voce și joc actoricesc, să întruchipeze o Aretha extrem de vie, misterioasă, pasională, tristă. „Hudson nu copiază tehnica vocală a lui Franklin. Ceea ce surprinde ea este spiritul lui Franklin“, scrie Standard.co.uk, salutând puterea artistei de a încapsula toată energia sexuală și nesiguranța divei.

Jennifer Hudson mărturisește că nu a înțeles nici până acum ce anume a făcut-o pe divă să o aleagă tocmai pe ea pentru acest rol. „Jennifer, vreau ca tu să mă interpretezi!“, i-a spus Aretha, iar ea i-a răspuns: „Da, doamnă, o voi face!“. Crede însă că Aretha Franklin a hotărât astfel inspirată fiind nu doar de compe­tențele sale artistice, ci și de viața ei per­sonală, care îi amintea, într-un fel, de propria viață (Jennifer Hudson provine din­tr-un mediu vulnerabil, a luptat mult ca să ajungă un star, iar în 2008 și-a pierdut mama și fratele în urma unui scandal domestic).

Explorând propriul univers, Hudson a reușită să se apropie de universul Arethei, să-l simtă și să-l înțeleagă. Probabil că nu ar fi putut altfel să intre atât de bine în pielea personajului, să-i imite mersul plutitor, vorba, gesturile subtile. Nu ar fi reușit niciodată să aducă pe ecran o Aretha atât de vie, atât de in­tensă.