Record de infectări şi decese provocate de COVID în Israel, una dintre țările cu cea mai mare rată de vaccinare din lume

Elena Marinescu 07/02/2022 | 21:14 Ştiri
Record de infectări şi decese provocate de COVID în Israel, una dintre țările cu cea mai mare rată de vaccinare din lume

Israelul continuă să se mențină aproape de vârful icebergului, în privința numărului de noi infectări și de decese, într-unul dintre statele cu cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID.

Peste 72% dintre cetățenii din Israel au primit minimum o doză de ser anti-COVID, 66% minimum două doze, iar peste 55% au primit „boosterul”. În ciuda cifrelor vaccinale, pe data de 1 februarie, Israelul a înregistrat 121 de decese, record absolut. Potrivit B1 TV, precedentul record fusese stabilit cu o zi înainte, 67 de decese.

Până la debutul campaniei de vaccinare, numărul zilnic de decese în Israel era în jur de 10, iar în vârful valului al doilea (n.r. – octombrie 2020), 47 de decese în 24 de ore.

Din decembrie 2021 s-a declanșat puternic explozia de infectări, pe fondul răspândirii Omicron, varianta de SARS-COV-2 mai contagioasă și mult mai puțin severă. Astfel, de la câteva cazuri zilnice, Israelul raportează peste 70.000 – 80.000 noi infectări, zi de zi.