Ştiri

Record de cerere pe piața bucureșteană de birouri în 2016. Zona de vest a atras peste o treime din chiriași

Piața bucureșteană de birouri a stabilit anul trecut un nou record, după ce peste 200 de tranzacții de închirieri de birouri, ce totalizează 412.000 de metri pătrați, au fost parafate, potrivit companiei de consultanță imobiliară CBRE.

Din totalul spațiilor de birouri tranzacționate de către CBRE, care acoperă aproape 40% din piața de anul trecut, aproape jumătate au fost tranzacții de tip pre-lease (pre-închiriere), peste 30% au fost renegocieri de contracte, iar restul – cerere nouă sau extindere de spații.

„Pentru noi sunt foarte importante aceste cifre, dar mai important este că ele se reflectă pe piața muncii. Cererile noi și extinderile de spații de birouri realizate de către CBRE au adus 1.800 de noi locuri de muncă”, a spus Răzvan Iorgu, managing director CBRE România.

Zonele care au atras cele mai multe cereri în București sunt zona de vest – 36%, respectiv Pipera – 25% din cererea totală. Printre cele mai mari tranzacții de închiriere parafate anul trecut se numără cea prin care BCR va lua 20.000 de metri pătrați în viitorul proiect The Bridge de la Orhideea sau cea prin care compania de software financiar Misys a preînchiriat 8.000 de metri pătrați în aceeași zonă, în clădirea de birouri Orhideea Towers.

Stocul total de birouri se ridică la peste 2,6 milioane de metri pătrați în București, potrivit celor mai recente informații transmise de CBRE.


FOTO: Mediafax

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies