Recomandare de film: Viața lui Toni Erdmann, un păcălici care se pretindea mentorul lui Ion Țiriac

Oana Borviz 19/05/2017 | 12:29 Timp Liber
Recomandare de film: Viața lui Toni Erdmann, un păcălici care se pretindea mentorul lui Ion Țiriac

Imprevizibil de amuzant, copleșitor de trist, filmul lui Maren Ade ne ser­vește o mascaradă absurdă, în care iu­birea apare ca un animal blănos, iar tristețea are chipul blond al tine­reții.

„Fii sincer, când îți amintești să fi văzut ultima dată o comedie germană care să fie cap de afiș la nivel internațional și să câștige premii la nivel mondial?“, întreabă criticul de film Mark Kermode într-un articol din The Guardian, invo­când filmul „Toni Erdmann“. Este ade­vărat, de la „Good Bye Lenin!“, nomina­lizat la Premiile Bafta și Globurile de Aur în 2004, niciun film german nu a mai făcut atâta vâlvă ca „Toni Erdmann“, al regizoarei Maren Ade. Acesta a câștigat cinci premii la European Film Awards (inclusiv pentru cel mai bun film, primul regizat de o femeie care a primit această distincție), un premiu Fipresci pentru cel mai bun film din competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, o nominalizare la Oscar 2017 pentru cel mai bun film străin. „Toni Erdmann“, menit a fi un film „lung și trist“, după cum îl numea regizoarea, a devenit, astfel, unul dintre preferatele criticii de specialitate, care l-a catalogat cel mai adesea drept „o comedie neagră“.

La „Toni Erdmann“ se râde pe rupte. Nu sunt multe scenele care-ți provoacă râsul de neoprit, dar acelea câteva te cuceresc definitiv. Râzi încă de la înce­put, când înțelegi că Winfried Conradi (Peter Simonischek), un profesor de muzică ieșit la pensie, adoră perucile, dinții falși și costumele bizare. Deghizat astfel, umblă pe străzi, merge în vizite la fosta soție sau la școala la care a predat, călătorește în România, unde fiica lui, o blondă frumoasă pe nume Ines (Sandra Hüller), lucrează în mediul corporatist. Winfried, devenit pe parcurs Toni Erdmann (alter ego care îi oferă biletul de intrare în viața de adult a lui Ines), încearcă cu disperare să re­­stabilească o conexiune cu fiica lui, despre care află că este profund neferi­cită. O vizitează la hotelul în care lo­cuiește, o însoțește la întâlniri de afa­­ceri și la pe­tre­ceri, pretutindeni apă­rând deghizat și prezentându-se drept Tony Erdmann, „om de afaceri“ sau „coach-ul lui Ion Țiriac“. Numele româ­nești apar pe tot parcursul peliculei – filmată, în mare parte, la Bucu­rești –, precum și cuvinte în limba română rostite de actori ca Vlad Ivanov, Ingrid Bișu, Alexandru Papadopol și Victoria Cociaș. Umorul este stârnit, însă, nu doar de adorabilul Toni, atât de simpatic cu trupul lui mătăhălos, cu peruca lui ciufulită și cu dinții proeminenți, cu obsesiile lui copilărești (se deghizează mereu și poartă, aproape tot timpul în mână, câte o pungă de plastic sau hâr­tie). Ci și de limbajul personajelor, de gesturile lor incredibil de firești, de si­tuații dintre cele mai bizare și chiar de tristețea sfidătoare a lui Ines.

Trist. Și totuși, „Toni Erdmann“ este mai mult o dramă decât o comedie. Tâ­năra Ines, o fiară în viața profesională, este, în esență, o femeie extrem de vul­nerabilă. Nu râde aproape niciodată, nu comunică decât la suprafață, nu are o relație serioasă (ci doar una pur sexuală, cu un coleg de serviciu). Își duce viața într-un balon de prosperitate corpora­tistă ce plutește într-o țară disfuncțio­nală și săracă. Este crudă, indiferentă, superficială. A uitat cum este să cânți (o făcea pe vremuri îm­preună cu tatăl ei), să te plimbi, să lenevești, să faci lucruri care-ți plac. Iar Winfried tocmai asta în­cearcă, prin stilul lui stupid și enervant, să ajungă din nou la sufletul ei, reamin­tindu-i impor­tanța lucrurilor simple.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.