Recomandare de film: „Urzeala tronurilor”, sezonul 7, un serial-fenomen care a cucerit milioane de oameni din lumea întreagă

Oana Borviz 11/08/2017 | 16:13 Timp Liber
Recomandare de film: „Urzeala tronurilor”, sezonul 7, un serial-fenomen care a cucerit milioane de oameni din lumea întreagă

Acest articol apare în numărul 21 (7-27 august) al revistei NewMoney

Urzelile continuă pe tărâmul Celor Șapte Regate. Iarna, care ar putea să dureze o veșnicie în Westeros, aduce cu ea noi amenințări.

Arya îi otrăvește pe lorzii Casei Frey, drept răzbunare pentru masacrul de la Nunta Roșie. Umblătorii Albi se în­­dreap­­tă spre Zid. Jon Snow a fost numit Regele Nordului, după ce a redat Winterfell-ul Casei Stark. La Hightower, Sam­­well fură cărți care-i dezvăluie in­­formații despre sticla dragonului. La King’s Landing, capitala Celor Șapte Regate, Jaime îi vorbește lui Cersei despre necesitatea crucială a aliaților. Daenerys, Mama Dragonilor, se pregăteşte să urce pe Tronul de Fier (doar a aş­­tep­­tat o viaţă întreagă „să-şi împlinească destinul“). Gray Worm și Missandei își declară dragostea. Obara și Nymeria Sand sunt uciși, în timp ce Ellaria, Tyene și Yara sunt capturați.

Fenomenal. Dacă nu te-au dat peste cap toate aceste enunțuri, înseamnă că urmărești „Urzeala tronurilor“ și că ai văzut „Dragonstone“ și „Stormborn“, primele două episoade din sezonul 7, care a debutat de curând pe HBO. Altfel nu ai avea cum să pricepi ceva din puzderia de personaje și acțiuni (des­­fă­­șu­­rate simultan în Cele Șapte Regate, pe Zid și în Est), ce definesc acest serial-fenomen, care a cucerit milioane de oameni din întreaga lume.

Numai la premiera sezonului 7, din 16 iulie, s-a înregistrat, conform CNN, un număr-record de 16,1 milioane de telespectatori (mai mare cu 50% faţă de cel înregistrat de premiera celui de-al şa­­se­­lea sezon al serialului, din 2016).

Adaptare a poveștii medievale imagi­­nate de scriitorul George R.R. Martin în seria de romane fantasy „A Song of Ice and Fire“, „Urzeala tronurilor“ a primit până acum nu mai puțin de 38 de pre­­mii Emmy, dintre care 12 numai în 2016 pentru: cel mai bun serial de dramă, cea mai bună regie (Miguel Sapochnik), cel mai bun scenariu (David Benioff şi D.B. Weiss) etc.

Hibernal. Bine-cunoscutul motto al casei Stark, „The Winter is Coming“, de­­vine, și în sezolul 7, expresie-cheie, ce simbolizează permanenta stare de pre­­gătire a clanului Stark, în aștep­­ta­­rea, pe de-o parte, a anotimpului rece, iar, pe de altă parte, a celor mai ne­­do­­riți mu­­sa­­firi, Umblătorii Albi (care se pot întoarce numai iarna). Creaturi de gheață umanoide născute în urmă cu mii de ani, despre care unii cred că sunt le­­gende, dar pe care alții le-au văzut („în carne și oase“ sau în pro­prii­le viziuni), Umblătorii Albi chiar se întorc. Acești zombi fără minte pe care aproape nimic nu-i poate răpune (atunci când Sam a reușit să omoare unul a fost un moment de maximă importanță) trezesc panică în viețile tuturor, unii căutând să se ascundă, alții gândind planuri de re­­zistență. Cert este că numai aliindu-se toate cele patru mari case (Stark, Lannister, Bara­­theon şi Targaryen) – care s-au luptat de-a lungul vremii pentru coroană, Tronul de Fier sau indepen­­den­­ță – vor putea face față dușmanilor albi.

O luptă de proporții este, așadar, iminentă, intrigi complexe continuă să se țeasă, realismul își dă mâna din nou cu fantasticul pentru a crea imagini fără cusur. Suspansul este în creștere, personajele nu încetează să surprindă prin limbaj, caracter, mentalitate (este frapant să vezi cât de ciudate sunt relațiile dintre membrii aceleiași familii, care se adoră, se urăsc, uneltesc unii împotriva altora).

Real. Femeile par a dobândi acum mai multă putere: „Nu putem apăra Nordul dacă doar jumătate din popu­lație lup­­tă“, spune, îndemnând prin aceasta și femeile la luptă, Jon Snow, reprezentant important al familiei Stark (care, asemenea celorlalte trei mari familii, tânjește după Tronul de Fier din regatul Westeros).

Și, într-adevăr, pe măsură ce se apro­pie de final (cel de-al optulea și ultimul sezon va fi lansat în 2018), seria „Urzea­la tronurilor“ este dominată din ce în ce mai mult de personaje feminine puternice: Cersei (Lena Headey), Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), Lyanna Mormont (Bella Ramsey), Arya Stark (Maisie Williams) și Sansa Stark (Sophie Turner).

Scenariștii noilor episoade, David Benioff şi D.B. Weiss – care au clădit ulti­­mele două sezoane din nimic (deși Geor­­ge R.R. Martin are în lucru două noi volume din seria „A Song of Ice and Fire“, nu a mai publicat nimic de la „A Dance with Dragons“, din 2011) –, au reușit să dezvolte astfel o poveste mult mai „puternică și mai empatică“, după cum o numesc cei de la The Guardian, în comparație cu episoadele preceden­­te. O poveste din care nu lipsesc elementele escapiste precum dragoni, tem­­nițe, pitici și monștri, dar care re­­flec­­tă, după cum scrie același The Guardian, „întunericul și divizările lumii reale“.

Actual. Dincolo de imageria absolut fabuloasă ce include embleme, sigilii, simboluri medievale, chipuri fascinan­­te, scenografii impresionante, „Urzeala tro­­nu­­rilor“ este plin de referințe la viața re­­a­­lă. Această poveste, în care verile și ier­­nile pot dura ani întregi, în care vi­­se­­le au valoare profetică, este totodată tabloul unei lumi universale, în care poți recunoaște principiile pe care se clă­­­­dește orice societate, nevoia de pu­­tere care schimbă destine, zidurile, răz­­boaiele, rupturile între dinastii și gene­­rații.

Poate că duritatea și violența, ipo­­cri­­zia și minciuna, nuditatea și macabrul, grotescul și aventura – care apar cu du­­iumul în această saga – poartă haine medievale, însă acestea aparțin la fel de bine societății în care trăim, cum apar­­țin și Antichității sau Renașterii.

Dacă mai adaugăm și faptul că personajele sunt, aproape fără nicio ex­­cepție, nefericite și obsedate de pu­­tere, parcă dibuim multe din metehnele se­­colului nostru, cu obsesiile și devierile lui, cu vânătorii „celor 15 minute de faimă“, pe care artistul pop Andy Warhol le prezicea oricărui muritor.

„Urzeala Tronurilor“ ne aduce în față o lume crudă, haotică, în care unii luptă pentru viață, iar alții pentru tron. Cum o vor mai scoate la capăt de aici înainte puternicii din Westeros suntem tare cu­­rioși, știind prea bine că, atunci când „te implici în urzeala tronurilor, câştigi sau mori“.

 


FOTO: Cinemagia