Recomandare de film: portretul patinatoarei care a iscat unul dintre cele mai mari scandaluri din lumea sportului

Culisele unuia dintre cele mai mari scandaluri din lumea sportului. Portretul unei patinatoare care a intrat în istorie ca prima americancă ce a reușit un triplu axel. Un destin frânt. Multe întrebări. „I, Tonya“ le cuprinde pe toate.

Acest articol a apărut în numărul 37 (2-15 aprilie) al revistei NewMoney

În 1994, Tonya Harding, una dintre cele mai promițătoare patinatoare din lume, a fost implicată în scandalul privind rănirea intenționată a unei alte patinatoare, ceea ce a însemnat finalul carie­rei sale. Avea doar 24 de ani, iar visul ei s-a frânt pentru totdeauna atunci când a primit sentința de a nu mai practica niciodată acest sport.

Contextul în care s-au petrecut fap­tele, persoanele implicate în scandal, urmările acestui caz uluitor au fost transpuse, de atunci, în nenumărate filme, cărți, studii academice. Niciunul dintre acestea nu a reușit să redea un portret cât mai realist al acestei patinatoare care a intrat în istorie ca prima americancă ce a reușit un triplu axel în competiție, și a doua femeie din lume, după japoneza Midori Ito. Filmul „I, Tonya“, regizat de Craig Gillespie și scris de Steven Rogers, este, până acum, cel mai sincer material biografic despre Tonya Harding.

Punct de plecare. Ideea realizării filmului – care i-a adus lui Allison Janney un Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar – i-a venit scenaristului Steven Rogers în timp ce urmărea „The Price of Gold“, un documentar din seria „30 for 30“, despre Tonya Harding.

În acel moment, Rogers a știut că povestea are mai multe fațete decât cele prezentate de presă, așa că și-a dorit să poată scrie o variantă cât mai apropiată de realitate. Una în care să nu existe îngeri și demoni, victime și vinovați, ci oameni care, într-un moment al vieții lor, nu au luat cele mai bune decizii. Dorința de a se apropia cu empatie de un caz complex și impresionant a devenit astfel o voință co­mună pentru Steven Rogers și regizorul australian Craig Gillespie („Lars and the Real Girl“), care și-au construit filmul pe baza unei documentări seri­oa­se, ce a cuprins materiale jurnalistice, cărți, dar mai ales interviuri cu Tonya Harding și fostul ei soț, Jeff Gillooly (interpretat admirabil de actorul de origine română, Sebastian Stan).

A rezultat un lungmetraj incitant, în care ficțiunea și biografia, acțiunile năs­cute la granița dintre dramă și co­me­die, personajele complexe împa­che­tează o poveste de viață impre­sionantă.

La mâna lor. „America are nevoie de cineva pe care să-l iubească și de cineva pe care să-l urască“, spune, într-una dintre scenele prezentate sub formă de documentar, Margot Robbie, cea care joacă aici rolul Tonyei. Este o realitate pe care Tonya Harding, o ță­răn­cuță crescută de o mamă crudă și violentă, ajunge să o trăiască pe propria piele: este adulată de o lume în­treagă atunci când câștigă competițiile de patinaj; o blamează toți atunci când se află că ar fi fost implicată în atacul pe care l-a suferit competitoarea sa, Nancy Kerrigan, în 1994 (i-a fost lovit unul dintre genunchi cu intenția de a nu mai putea concura la Campionatul de Patinaj din Detroit). Iar Tonya, pentru care nu există nimic altceva decât patinajul (a renunțat chiar și la școală pentru a putea face performanță în sport), este acolo pentru a primi iubirea și ura deopotrivă.

Este obișnuită cu asta dintotdeauna: maică-sa (Allison Janney) nu-i oferă niciun strop de afecțiune, deși o spri­jină să facă patinaj; Jeff Gillooly, primul iubit și soțul Tonyei, o adoră sincer, dar asta nu-l scutește să o bată măr ori de câte ori îi sare muștarul; Federația Americană de Patinaj o defavorizează la concursuri la care patinează impecabil din pricina vestimentației lipsite de stil, pe care și-o crea mereu singură, din lipsă de bani.

Versiuni. Poveștile celor implicați în scandal sunt aici, ca și în realitate, dife­rite, ceea ce i-a ajutat pe regizor și scenarist să construiască o imagine cât se poate de complexă a subiectului.

Tonya susține că nu știa decât des­pre niște presupuse scrisori de ame­nințare pe care soțul ei trebuia să i le trimită lui Nancy Kerrigan cu scopul de a o determina să nu mai participe la competiție. Jeff Gillooly susține că habar n-a avut de planul diabolic al lui Shawn Eckhardt (Paul Walter Hauser), bodyguardul Tonyei, care ar fi comandat atacul asupra lui Nancy (comis de doi tăntălăi care au fost prinși imediat după atac). Shawn spune că Jeff e singurul vinovat. Mărturii diferite ce duc spre piste diferite și care umbresc imaginea unei femei care a vrut, mai mult decât orice, să patineze și să fie iubită.

Temperamentală, cu un vocabular din care nu lipsește aproape niciodată fuck you, cu o forță de caracter de invidiat și o inocență care o face să tră­iască la intensitate maximă fiecare moment, Tonya este un personaj de care nu ai cum să nu te atașezi.

Oricare ar fi adevărul, nu poți să nu empatizezi cu această patinatoare (ale cărei gesturi hotărâte, ambiția de a fi mereu prima, întreg parcursul ei de sportiv, de la începuturile umile ale unui copil de patru ani până la triumfurile fără precedent sunt redate extrem de convingător de Margot Robbie).

Îndoieli. Nu poți nici să nu te întrebi ce anume a dus la spulberarea unui vis de sportiv? Lipsa de afecțiune a unei mame insensibile; dependența față de un bărbat abuziv (de care ajunge în cele din urmă să divorțeze), spiritul ei neîmblânzit, lipsa ei de educație, ale­gerile ei, soarta? „Nancy a fost lovită o sigură dată, eu am fost lovită toată viața“, se justifică Tonya într-una dintre scenele de tip interviu.

Bărbații implicați în scandal au făcut închisoare, Tonya a primit o amendă și o interdicție permanentă de a patina, ajungând să practice ulterior boxul profesionist.

Nu vom ști probabil niciodată adevă­rul despre acest caz însă, oricât de ten­tați am fi să-i luăm apărarea Tonyei, ceva ne va face să ne și îndoim de ne­vi­novăția ei. Iar filmul surprinde foarte bine acest aspect într-o imagine cu ulti­mul ei act pe gheață, chiar înainte de primirea sentinței: chipul îi este o mas­că de negare, frică, rușine, resentimente. Plânge, se oprește chiar din a mai patina invocând un mic accident. Regretă ceea ce și-a făcut sau plânge pentru ce i-au făcut alții?

FOTO: Cinemagia