Recomandare de film: Okja, un basm cinematografic despre realitățile dure ale corporatismului

Cel mai nou film al sud-coreeanului Bong Joon-ho ascunde, sub straturile unui basm cinematografic captivant, realități dure legate de corporatism, mutații genetice și mediu înconjurător.

„Okja“, regizat de sud-coreeanul Bong Joon-ho și lansat la sfârșitul lunii iunie de Netflix (deja cunoscută companie ame­ricană de distribuție și producție de film), este un basm modern captivant, în care personajele principale nu sunt, însă, animalele fantastice și copiii neînfricați, ci lăcomia corporatistă și ecologismul.

„Primul film cu acțiune ecologică din lume“, conform BBC, „Okja“ aduce în lumină unele dintre cele mai discutate teme ale momentului: mediu, alimente modificate genetic, ecologism, activism pentru dreptul animalelor, etică știin­ți­fică. Cei care au văzut filmele lui Bong Joon-ho – thrillerul postapocaliptic „Snow­piercer“ (puternic infuzat de sem­nificații politice) sau „The Host“ (despre pericolele care amenință mediul încon­ju­rător) – nu vor fi mirați să descopere și aici, țesute fin în narațiunea filmului, mesaje dure la adresa societății de consum.

Competiție. O corporație gigantică, Mirando, declară public că a descoperit o rasă de super-porc menită să devină un nou tip de hrană pentru omenire. Doar că super-porcul nu este altceva decât o mutație genetică obținută în urma cer­ce­tărilor dintr-un laborator sinistru.

Lucy Mirando (Tilda Swinton) – CEO-ul acestei corporații cu o istorie extrem de controversată din cauza businessu­rilor bizare conduse de familia ei (buni­cul, fra­tele și sora geamănă), pe care oame­nii o numesc „psihopată“ – trimite 26 de super-porci în locații diferite din întreaga lume pentru a observa cum se dezvoltă în funcție de mediu. După zece ani, cel mai bine dezvoltat super-porc va fi decla­rat câștigător.

Iar câștigătorul este Okja, un super-porc extrem de simpatic și inteligent, crescut la ferma umilă a unui țăran co­reean. Aici, în paradisul terestru cu na­tură sălbatică, ape de munte, fructe pe alese, liniște și libertate depline, super-porcul trăiește alături de bătrânul fermier și nepoțica acestuia, Mija (Ahn Seo-hyun), cu care are o comunicare spe­cială. Ca în basme. Ea înțelege, din sunetele sau miș­cările nedeslușite ale super-porcului, tot ce îi transmite acesta. El o alintă, o prote­jează, o salvează. Magia prieteniei lor se topește însă atunci când reprezentanții corporației Miran­do, în frunte cu marele zoolog Dr. Johnny Wilcox (Jake Gyllenhaal), vizi­tează ferma sud-coreeanului declarân­du-l pe Okja cel mai frumos super-porc.

Lăcomie. Din acest moment, ceea ce părea un basm Disney se transformă într-o luptă pe viață și pe moarte între iubitorii de animale și iubitorii de faimă. Okja este luat cu forța la New York, unde îi este de­dicată o ceremonie pu­blică, după care urmează să fie sacri­fi­cat și transformat în hrană pentru omenire. Neînfricata Mija pornește pe urmele lui, câțiva reprezen­tanți ai Frontului de Eliberare a Animale­lor (al cărui lider este Jay, interpretat de Paul Dano) se implică în salvarea animalu­lui, în timp ce forțele corporației Miran­do fac tot posibilul să împiedice penibilul, scandalul public, deconspirarea.

Și uite așa, un du-te-vino în stil hollywoodian (cu urmă­riri, acțiuni violente, umor) ia amploare creând contraste, se­parându-i pe cei buni de canalii, pe cei curajoși de lași. Însă scenariul – pe care Bong Joon-ho l-a scris împreună cu jurna­listul și scenaristul galez Jon Ronson (autor al unor bestselleruri despre paranormal și să­­nă­tate mentală ca „The Men Who Stare at Goats“ și „The Psychopath Test“) – ridică o întrebare incomodă: de unde provine carnea pe care o mâncăm? Nu este dezbătută în niciun fel pro­ble­ma consumului de alimente modificate ge­ne­tic, nu sunt discuții revelatoare, speech-uri emoționante sau rapoarte. Dar miezul problemei există re­ver­be­rând timid în min­tea privitorului, creându-i neliniști, trezindu-i suspiciuni.

Îndoieli. Sunt câteva scene care arată culisele facerii Mirando, cu hale imense în care se fac studii pe animale sau se sacrifică super-porci, însă acestea nu au nimic șocant, nimic care să înspăimânte. Asta a și fost dorința regizorului, care mărturisește că „în comparație cu expe­riența unor vizite pe care le-am făcut în abatoare reale, scenele din film sunt mult mai blânde“.

Nu strigătele de durere ale animalelor torturate te pun cu adevărat pe gânduri (deși nu ai cum să rămâi rece la acest detaliu), nici fleicile de carne trimise la superproducție, și nici măcar fanatismul unor iubitori de animale. Ci, mai de­grabă, iresponsabilitatea și lăcomia fără margini ale unor oameni care conduc corporații uriașe, precum Mirando, ce livrează ma­selor produse modificate genetic. „O vor mânca dacă va fi ieftină“, spune Lucy Mirando într-un moment în care simte că populația are îndoieli în ceea ce privește produsele propriei com­panii. Nu ai cum să nu te întrebi atunci de unde provin alimentele pe care le consumi, ce conțin ele, cum influențează acestea dezvoltarea propriului orga­nism.

Însuși aspectul fizic al lui Okja (un soi de hibrid între porc și hipopotam) te pune pe gânduri. Unde și cum a putut crește un astfel de animal atât de mult, atât de frumos? Este imposibil ca acest super-porc, hrănit cu fructe și pește în ferma săracă a unui coreean, să devină astfel după doar zece ani.

Iubire. „Aceasta este starea capitalismu­lui de astăzi și asta am vrut să transmit“, spune regizorul, care recunoaște că nu a făcut acest film ca pe un protest la adre­sa consumului de carne și nici în semn de susținere a vegetarienilor ori vegani­lor (mâncarea preferată a micuței Mija este, spre exemplu, tocana de pui). Ci, pur și simplu, pentru a stimula do­rința de informare cu privire la această temă.

„Okja“ nu are răspunsuri, dar oferă direcții. Iar una din direcții este iubirea. Pentru că, dincolo de toate problemele pe care le ridică, filmul este o poveste care ne arată cum am putea să ne lămu­rim dilemele urmând calea iubirii. Există, până la urmă, diferențe între iubirea față de om și cea față de animal? Mija, ale cărei vorbe și gesturi sunt înțe­lese perfect de Okja, ar spune că nu.