Recomandare de film: cum a devenit vedetă soprana cu cea mai groaznică voce din lume

Oana Borviz 07/07/2017 | 16:08 Timp Liber
Recomandare de film: cum a devenit vedetă soprana cu cea mai groaznică voce din lume

Acest articol apare în numărul 19 (10-23 iulie) al revistei NewMoney

În ciuda incompetențelor vocale, o soprană amatoare din New Yorkul anilor 40 devine faimoasă, preferată chiar de muzicieni precum Caruso sau David Bowie. Ce anume a făcut să fie astfel încearcă să explice filmul lui Stephen Frears.

Să o vezi pe Meryl Streep interpretând o soprană fără pic de voce este o ipos­tază în care nu ți-ai fi putut-o imagina pe actrița care a interpretat ABBA în musicalul „Mamma Mia“ (2008) și a cântat la vioară în „Muzica inimii“ (1999). Dar vorbim despre filme, nu despre muzică, iar cel mai nou rol al actriței, din „Florence Foster Jenkins“, regizat de britanicul Stephen Frears („High Fidelity“), îi demonstrează, pentru a nu știu câta oară, talentul unic.

Meryl Streep o interpretează aici pe Florence Foster Jenkins, o soprană americană amatoare care a trăit în New Yorkul anilor ’40 ai secolului trecut și despre care istoricul Stephen Pile scria că este „cea mai proastă cântăreață de operă din lume“.

Moștenitoarea unei averi de invidiat, această Florence Foster era înnebunită după muzica clasică, pe care o studia, de altfel, cu unii dintre cei mai însem­nați muzicieni ai vremii, și o susținea oferind sume colosale pentru realizarea unor concerte sau evenimente muzicale.

Cum este posibil ca, în ciuda in­com­petențelor vocale, să devii una dintre fi­gurile proeminente ale muzicii clasice americane (din perioada anilor 1920-1940), cum arată viața la granița dintre lux și bufonerie, dintre realitate și autoamăgire sunt chestiuni care fac miza acestui film, în care Meryl Streep și Hugh Grant construiesc unul dintre cele mai interesante cupluri din cinematografie.

Minciuni. „Poate că era o figură tra­gică sau un caz clinic demn de Oliver Sacks, n.r. cunoscut naturalist și neurolog britanic – sau încarnarea unei culturi a mediocrității“, scrie The Guardian despre Florence Foster Jenkins, această patroană a artelor care, în lipsa oricărui talent muzical, a reușit să convingă că este o soprană talentată. În realitate, Florence Foster Jenkins a avut fani declarați precum vestitul te­nor Enrico Caruso și chiar David Bowie, care a numit-o, prin prisma în­re­gistrărilor sale, „gloria vocii umane“. Nu dragostea pentru mu­zică și nici obsesia ei pentru faimă au ajutat-o însă pe Florence să înregistreze discuri și să susțină concerte la Carnegie Hall (acolo unde aveau re­pre­zentații numai nume grele ale muzicii și artelor spectacolului), ci banii ei.

Pentru banii ei, mulți muzicieni talentați renunță la mân­drie și o ins­truiesc vocal sau o acompaniază la pian (așa cum este pianistul Cosmé McMoon, interpretat genial de Simon Helberg, care, deși la început nu poate accepta o asemenea farsă, în final acceptă compromisul pentru cecurile grase pe care Florence i le oferă).

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.