Reacția Comisiei Europene după ce Macron a anunțat creșterea salariilor și reduceri de taxe

NewMoney 11/12/2018 | 12:13 Ştiri
Reacția Comisiei Europene după ce Macron a anunțat creșterea salariilor și reduceri de taxe

Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape impactul bugetar al măsurilor fiscale care vor fi introduse de guvernul francez, a declarat luni vicepreşedintele Executivului UE, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.

„Monitorizăm îndeaproape posibilele măsuri anunţate, dar nu putem comenta înainte de a fi prezentate corect şi detaliate”, a spus Dombrovskis parlamentarilor europeni.

Remarcile sale au venit după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a promis marţi seara reduceri de taxe pentru pensionari şi majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, după un val de proteste împotriva sa, scrie News.ro.

Macron, s-a adresat, luni seară, naţiunii, spunând că vrea să decreteze stare de urgenţă economică şi socială. El a cerut Guvernului şi Parlamentului să ia măsuri concrete, spune că va iniţia o dezbatere în toată ţara, astfel că va avea o întâlnire cu primarii marilor oraşe.

Preşedintele francez a promis o serie de măsuri pentru diverse categorii sociale şi le-a cerut angajatorilor să le dea prime salariaţilor la final de an.

El a precizat că deschide o dezbatere naţională pe toate temele sensibile, inclusiv imigraţia. Macron a criticat actele de violenţă, însă a recunoscut că există nemulţumiri legitime ale protestatarilor.

Preşedintele a anunţat şi creşterea salariului minim pe economie cu 100 de euro începând cu 2019. Liderul francez a promis, de asemenea, că banii primiţi de angajaţi pentru orele în plus nu vor mai fi taxate. Macron a anunţat şi anularea unei creşteri a taxelor pentru pensionarii cu venituri mici, iar angajatorii vor fi încurajaţi să acorde bonusuri de sfârşit de an angajaţilor, neimpozitabile.


Foto: Hepta/Mediafax