RE/MAX România, creștere valorică de peste 90% a afacerilor în 2021

Andrei Dumitru 25/01/2022 | 10:42 Ştiri
RE/MAX România, creștere valorică de peste 90% a afacerilor în 2021

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate, a cunoscut o creștere a comisioanelor generate cu circa 92% în 2021, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare totală de 10,5 mil. Eur. Compania a intermediat în același interval temporar aproximativ 10.000 de tranzacții imobiliare, care au însumat peste 300 milioane de euro, iar pentru anul curent vizează atingerea unei cifre de afaceri de 15 mil. Eur., respectiv o creștere accelerată a numărului de francize și agenți.

Anul 2021 a fost unul suprinzător de bun pentru business-ul RE/MAX în România, cu creșteri care ne-au depășit așteptările. Dacă 2020 a fost un an de reorganizare și adaptare la contextul pandemic, 2021 a reprezentat unul de consolidare și evoluție. Putem spune că investițiile în digitalizare, educație și serviciile de top oferite, alături de un context favorabil în ceea ce privește piața imobiliară, au determinat rezultatele obținute. Mizăm în continuare pe creșteri considerabile la nivelul tuturor indicatorilor de business”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Potrivit datelor centralizate, birourile RE/MAX România au intermediat în 2021 cca. 10.000 de tranzacții imobiliare, cu o valoare cumulată de cca. 300 mil. Eur. Totodată, în același interval temporar, compania a cunoscut o creștere de 92% a comisioanelor înregistrate, de la 5,5 mil. Eur., la 10,5. mil. Eur.

Cele mai multe tranzacții intermediate au fost pe segmentul rezidențial, într-un procent de 83%, urmat de terenuri (9%), comercial (4%), office (2%) și industrial (2%), iar topul orașelor din punctul de vedere al volumului de tranzacții rămâne neschimbat, respectiv: București, Cluj-Napoca și Brașov. De asemenea, cele mai valoroase proprietăți tranzacționate de birourile RE/MAX în 2021 sunt: hotelul Opera Plaza, din Cluj-Napoca – o tranzacție de 8 mil. Eur, urmat de două terenuri – unul în Sibiu, de 4,8 mil. Eur. și unul în București, de 3,3 mil. Eur. -, precum și o casă în Cluj-Napoca, de cca 1,95 mil. Eur.

Totodată, în 2021 RE/MAX România și-a extins rețeaua cu 24 de francize noi, unele urmând a se deschide în 2022. În prezent, cele mai multe francize RE/MAX se regăsesc în București – 22 birouri, Cluj – 8 birouri și Brașov – 5 birouri, iar la nivelul întregii țări compania deține peste 60 de birouri francizate. Până la finele acestui an, RE/MAX România își propune creșterea numărului de francize, vizând un portofoliu de 90 de unități la nivel național, având ca focus orașele: Iași, Timișoara și Craiova, dar și multe alte reședințe de județ.

Compania estimează, de asemenea, creșteri accelerate pentru toți indicatorii de business, astfel încât până la sfârșitul anului curent plănuiește să ajungă la o echipă de 1000 de agenți, care să intermedieze 15.000 de tranzacții. La nivelul comisioanelor înregistrate, RE/MAX România estimează o valoare de 15 mil. Eur. pentru anul 2022.