Dacă ne ghidăm după principiul că doar ceea ce este vizibil cu ochiul liber există cu adevărat, am putea trage concluzia că România este o economie dominată de comerț, tehnologie și servicii financiare. Cu riscul de a vă purta pe teritoriul arid al cifrelor, imaginea furnizată an de an de Institutul Național de Statistică e un pic diferită. De departe, industria este pilonul economiei locale, cu o contribuție de peste 24%, la nivelul anului trecut. Pentru a avea o dimensiune exactă, comerțul (a doua mare ramură a economiei) contribuie cu (doar) 18,7%.
Nici industriașii, nici industria – poate cu excepția Dacia – nu sunt teme pentru prim-planul dezbaterilor publice. Explicația e destul de simplă. Industria nu e un domeniu cool, precum industria software sau cea a fashion-ului, pentru că nu „livrează“ branduri cu care consumatorul final poate interacționa în mod direct. Cât despre industriași, ei nu prea mai există. Ce-i drept, dispariția li se datorează în multe situații. Majoritatea dintre ei s-au format în urma achiziționării prin procesul de privatizare a unor active de stat. Lipsa investițiilor, problemele penale, imposibilitatea de a rămâne competitivi pe piețele globale, ofertele tentante ale unor companii multinaționale reprezintă tot atâtea cauze care au dus la extincția acestei categorii și la dispariția din vocabular a termenului (industriaș).
Figuri vechi și noi. Probabil că figura emblematică pentru această clasă antreprenorială a fost Dinu Patriciu, care în doar șase ani de la preluarea Petromidia (această privatizare este și azi subiectul unor dispute juridice) a reușit să vândă grupul Rompetrol către compania de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas într-o tranzacție netă de circa 1,6 miliarde de dolari. Ioan Niculae a fost un alt reper al acestui sector, însă o condamnare definitivă la închisoare a concis cu colapsul combinatelor sale de îngrășăminte chimice.
Cine umple peisajul? Răspunsul nu e deloc pe placul adepților naționalismului în business. Evident, multinaționalele domină industria locală și aici ne referim în special la producătorii de componente auto. Vestul țării geme de astfel de fabrici, singurele frâne în creșterea numărului acestora fiind acuta lipsă de forță de muncă și de infrastructură. Continental, Bosch, Emerson, Draxlmaier sunt doar câteva dintre numele mari din acest sector.
În acest context, demersurile făcute de unul dintre ultimii mohicani ai domeniului, Ștefan Vuza, proprietarul grupului industrial SCR, pentru preluarea a șase grupuri tehnologice de pe platforma Oltchim (de fapt, acestea reprezintă esența combinatului) par un gest cu totul neașteptat. Cover story-ul din această ediție a NewMoney se apleacă asupra acestei tranzacții de circa 150 de milioane de euro, dacă e să punem la socoteală prețul achiziției și investițiile necesare pentru dezvoltarea activității.
Recidivă. Ștefan Vuza, al cărui principal activ în acest moment este combinatul Chimcomplex Borzești, l-a cooptat în atragerea de finanțare pe Ion Sturza, consacrat drept artizanul vânzării grupului Rompetrol către KazMunayGas și fost premier al Republicii Moldova. Dacă tranzacția se va termina cu succes, Oltchim și Chimcomplex ar urma să-și unească forțele într-o nouă entitate care acum poartă numele de cod Compania Română de Chimie. Aceasta ar urma să ajungă la venituri de circa un miliard de euro, pe termen mediu, ceea ce ar transforma-o într-un jucător regional.
După despărțirea de Rompetrol, odată cu vânzarea integrală a companiei, Sturza s-a reinventat în domenii mai ușor „digerabile“, precum tehnologia sau imobiliarele. A lansat magazinul online Elefant.ro care, inițial, se voia o librărie digitală, profilul acestuia schimbându-se pe parcurs. De asemenea, a cumpărat o fostă fabrică de mobilă din Cluj-Napoca, pe structura căreia a construit unul dintre cele mai atractive parcuri tehnologice din țară.
Elefant.ro a atras deja două runde de finanțare, iar Liberty Technology Park este pe punctul de a coopta un investitor.
Viitoarea Companie Română de Chimie va contribui substanțial la echilibrarea balanței de plăți, dat fiind faptul că materia primă, resursele energetice și forța de muncă provin de pe plan local. Iar producția acesteia va fi exportată în proporție de 80%. Spre comparație, majoritatea producătorilor din industria auto, mari exportatori la rândul lor, prelucrează materie primă venită din importuri.
Revenind la planul general al discuției, industria nu este văzută neapărat ca o prioritate pentru dezvoltarea României, însă vrem, nu vrem, acest sector este preponderent la noi. Ne-am dori să fim o țară de IT-iști, însă suntem departe de un asemenea obiectiv. Resursele umane sunt insuficiente – circa 100-150.000 de oameni lucrează în tehnologie și comunicații, față de peste 1,6 milioane de oameni în industrie. Cât despre contribuția tehnologiei la PIB, aceasta este de doar 5%, adică de aproape cinci ori mai mică decât cea a industriei.
Evident, povestea resuscitării Oltchim nu e la fel de cool precum cea a primului unicorn cu origini românești, UiPath, însă merită citită în egală măsură.
