Raportul privind decesele de COVID-19 a fost publicat: Diferențe majore între cele două aplicații

Andrei Dumitru 14/05/2021 | 10:43 Ştiri
Raportul privind decesele de COVID-19 a fost publicat: Diferențe majore între cele două aplicații

Ministerul Sănătăţii a făcut public vineri Raportul Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19, din care rezultă că au existat cinci modificări ale modului de raportare. Până la 31 martie 2021 erau consemnate 31.132 de decese în alerte.ms.ro şi 23.931 în Coronaforms, iar pe luni diferenţele sunt tot mai mari, pe măsură ce modul de raportare a devenit mai complex.

De asemenea, au fost identificate 13 spitale cu abateri mari ale cifrelor raportate. Concluziile au fost că există un nvel de cunoaştere redus şi confuzii ale celor care raportează, că multe spitale nu raportează toate decesele COVID la DSP, iar unele raportează toate decesele în alerte.ms.ro, precum şi întârzieri de până la două luni în raportarea deceselor, iar organizarea privind raportarea diferă uneori de la un spital la altul. Comisia propune simplificarea procedurii de raportare în alerte.ms.ro sau stabilirea unei metodologii clare, Totodată, avertizează că dubla raportare, pe principii diferite, atrage după sine confuzii, implică eforturi adiţionale de validare a datelor şi consum de resurse, iar neconcordanţele sunt inevitabile.

Documentul subliniază că  ”unităţile spitaliceşti au obligaţia raportării imediate a deceselor COVID”. De asemenea, prezintă istoricul celor două platforme de raportare – Corona forms şi Alerte.ms.ro – şi evoluţia acestora.

Raportul poate fi consultat aici.

Diferențe între Coronaforms și Alerte.ms.ro

În Coronaforms, ”atributul Decedat este asociat persoanei si nu spitalului”, ”o persoană poate fi intemată în timp în mai multe spitale, data intemării şi data extemării, cel puţin în acest moment, nu sunt completate coerent”, şi nu se poate şti întotdeauna în ce spital a decedat o persoană.

Raportările în Alerte.ms.ro sunt de tip agregat (numeric) şi conţin mai multe categorii de câmpuri referitoare la resursele din spital (echipamente, medicamente etc) şi la numărul de pacienţi COVID.

”Orice raportare eronată efectuată de un spital se poate propaga nedefinit daca nu este observată şi corectată de spital”, precizează raportul.

Au existat cinci modificări ale modului de raportare, ultima impunând mai multe modificări în formularul de raportare.

Răspunsul STS a fost următorul:  ”Un raport cu decesele pe luni şi pe spitale cu datele din corona forms a fost implementat începând cu data de 22.04.2021 si cuprinde la data de 26 aprilie 2021 doar 17.991 decese la care se poate asocia spitalul. Aceasta situatie este cauzată de faptul că spitalul care a internat pacientul nu şi-a alocat cazul in Coronaforms, precum şi că responsabilul din DSP cu introducerea decesului in Coronaforms nu a semnalat spitalului nealocarea cazului”, se arată în raport.

Sursa informaţiilor comunicate public privind decesele (ex. comunicarile zilnice ale Grupului de comunicare strategica, primite de la CNCCI) este reprezentată de înregistrările din platforma Coronaforms, care conţine decesele caz cu caz, subliniază documentul.

În raport sunt comparate, pe luni, datele din cele două platforme ale MS.

”Se constată că diferentţle devin tot mai evidente începând cu luna octombrie 2020, ceea ce poate fi asociat modificărilor succesive solicitate în platforma alerte.ms.ro în sensul creşterii complexităţii sau nivelului de detaliu pentru solicitările de raportare. Acest fapt s-a suprapus presiunii generate de agravarea situaţiei epidemiologice”, relevă raportul.

Au fost identificate 13 spitale cu abateri mari ale cifrelor raportate, luându-se ca bază pentru analiză decesele raportate în alerte.ms.ro pentru luna martie 2021.

Asftel, diferențele, pe anul 2020, între decesele comunicate zilnic de Guvern (15.700) și cele două repere sunt: 5.000 de decese necomunicate publicului, dacă se face comparația cu certificatul constatator al decesului ajuns la INS sau 10.000 de decese necomunicate publicului, dacă se face comparația cu datele comunicate de spitale către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Concluziile au fost că există un nivel de cunoaştere redus şi confuzii ale celor care raportează, că multe spitale nu raportează toate deceselor COVID la DSP, iar unele raportează toate decesele în alerte.ms.ro, precum şi întârzieri de până la două luni în raportarea deceselor, iar organizarea privind raportarea diferă uneori de la un spital la altul.

Comisia propune simplificare procedurii de raportare în alerte.ms.ro sau stabilirea unei metodologii clare. De asemenea, avertizează că dubla raportare, pe principii diferite, atrage după sine confuzii, implică eforturi adiţionale de validare a datelor şi consum de resurse, iar neconcordanţele sunt inevitabile.

Totodată, consideră necesar un proces de actualizare a deceselor din Coronaforms.

Stabilirea numărului de decese COVID va putea fi făcută după încetarea pandemiei, cu respectarea unor proceduri.