Raport SVN: Piața rezidențială din Mamaia trece printr-un boom al construcțiilor

Andrei Dumitru 08/12/2020 | 11:12 Ştiri
Raport SVN: Piața rezidențială din Mamaia trece printr-un boom al construcțiilor

Piața rezidențială din Mamaia, Constanța, înregistrează un boom al construcțiilor. Peste 4.500 de apartamente se află în acest moment în dezvoltare în Mamaia, potrivit unei analize întocmite de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Dintre acestea, peste 3.000 sunt programate pentru livrare în 2021.

Înregistrarea unui volum de livrări de peste 3.000 de locuințe în 2021 ar fi sinonimă cu o majorare de peste 50% față de nivelul înregistrat în 2019, ultimul an cu date oficiale disponibile. În Năvodari – Mamaia au fost de altfel livrate peste 8.000 de locuințe în ultimii cinci ani, conform datelor Institutului Național de Statistică și SVN Romania, cea mai mare parte dintre acestea fiind cumpărate ca locuințe de vacanță sau în scopul închirierii în timpul sezonului turistic de vară.

Zona Mamaia înregistrează o dezvoltare amplă pe segmentul rezidențial de mai mulți ani. Pandemia și restricțiile de la nivel internațional au dus la un grad de ocupare de peste 95% în perioada iulie – august – prima jumătate din septembrie, turiștii alegând litoralul românesc în detrimentrul destinațiilor internaționale. Piața de profil s-a diversificat ca ofertă iar 2021 va aduce finalizarea mai multor proiecte de mari dimensiuni, cu multiple facilități, precum piscine, săli de fitness sau spații comerciale, care oferă și servicii integrate de administrare – ingrediente care vor fi tot mai necesare pentru înregistrarea unui succes”, afirmă Maria Andrei, vicepreședinte SVN Romania.

Obținerea unui grad de ocupare de 70% în perioada estivală prin închiriere către turiști ar aduce unui cumpărător al unui studio dublu în Mamaia un randament anual în euro de aproximativ 10%, sau 7.500 de euro, conform tarifelor de închiriere din sezonul 2020. Atingerea unui grad de ocupare cât mai ridicat, înspre 100%, poate aduce venituri anuale de peste 10.000 de euro în perioada estivală, sumă din care trebuie însă scăzute costurile lunare de administrare, mentenanță și curățenie, care pot urca până la 200 de euro pe lună.

Potențialul zonei Mamaia a atras în ultimii ani finalizarea mai multi unități rezidențiale comparativ cu orașul Constanța, unde în ultimii cinci au s-au predat peste 7.000 de locuințe, nivel însă mai redus comparativ cu cel înregistrat în Mamaia, conform statisticilor oficiale.

Constanța a intrat însă într-un ciclu de creștere al pieței imobiliare locale, cu tot mai multe proiecte de anvergură, în special pe segmentele spațiilor logistice și pe cel rezidențial, dominat în special de investitori locali și de proiecte care țintesc segmentul mass market.

Constanța este al doilea – al treilea centru economic regional al țării, conform indicatorilor macroeconomici, concurând cu Cluj – Napoca și Timișoara. Migrația populației este în creștere, nu doar asociată activităților înrudite sezonului estival, tot mai multe persoane din județ sau din județele adiacente alegând să se mute în oraș. Potențialul de dezvoltare este semnificativ pe termen mediu și lung și vom vedea în viitor și proiecte de birouri moderne și un număr tot mai mare de proiecte rezidențiale ample, cu un număr ridicat de unități și multiple facilități, care vor redefini conceptul de locuire din Constanța”, adaugă Maria Andrei.

Constanța, incluzând și localitățile limitrofe, este a patra mare piață rezidențială regională din România, dup București – Ilfov, Cluj – Napoca și Timișoara, cu un nivel anual de livrări de aproximativ 3.700 – 4.000 de apartamente și case.

SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucători activi pe piața de consultanță imobiliară din România și liderul detașat al segmentului rezidențial. Compania are și două birouri regionale, în Brașov și Cluj – Napoca și este consultantul și agentul a peste 15 proiecte rezidențiale amplasate în București, Brașov, Cluj – Napoca, Constanța, Sibiu și Oradea. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ.