Rafila vrea să testeze pentru COVID-19 refugiaţii din Ucraina

Elena Marinescu 24/02/2022 | 18:47 Ştiri
Rafila vrea să testeze pentru COVID-19 refugiaţii din Ucraina

Alexandru Rafila a anunţat că a avut discuţii cu directorii direcţiilor de sănătate publică şi cu prefecţii judeţelor din zona de graniţă a Ucrainei, dar şi în judeţele care se învecinează cu această regiune, pentru a găsi o soluţie de testare a unui eventual val de refugiaţi, de vaccinare, dacă este cazul şi de acordare a asistenţei medicale.

Trebuie să iniţiem şi demersurile legislative care să excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină şi de completarea acelui formular electronic”, a adăugat ministrul Sănătăţii. El a mai spus că există suficiente teste rapide la nivelul DSU şi le vom trimite foarte rapid în teritoriu.

Pot să vă spun cum ne pregătim noi, din punct de vedere al sistemului de sănătate. Am avut, după întâlnirea de dimineaţă de la Guvern organizată de domnul premier Ciucă, astăzi o discuţie cu reprezentanţii direcţiile de sănătate publică şi cu prefecţii judeţelor care se găsesc în zona de graniţă a Ucrainei, dar şi în judeţele care se învecinează cu această regiune pentru că un eventual val de refugiaţi trebuie să găsească şi un răspuns din punct de vedere al condiţiilor de asistenţă medicală, pe de o parte şi pe de altă parte al sănătăţii publice, pentru că vin dintr-o ţară unde sunt diverse probleme.

Trebuie să găsim o soluţie să îi testăm, să îi vaccinăm, dacă este cazul, şi trebuie să iniţiem şi demersurile legislative care să excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină şi de completarea acelui formular electronic. Vă daţi seama, este şi greu să stabileşti domiciliul, pentru că ei dacă solicită statutul de azilant trebuie să le oferim condiţii de cazare pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să le oferim acces la serviciile de sănătate, nu numai de urgenţă, pentru că pot avea şi alte patologii care să necesite consult, medicaţie, iar lucrul acesta trebuie organizat. Au participat şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurără de Sănătate, deşi am făcut un soi de parcurs încât în zilele următoare să putem să operaţionalizăm complet acest sistem”, a afirmat joi Alexandru Rafila, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii a explicat că la nvielul DSU există suficiente teste rapide care vor fi trimise rapid în teritoriu şi trebuie alocate resursele pentru ca mAI să organizeze facilităţile de cazare pentru refugiaţi. „Da, vrem să adaptăm situaţia. Există suficiente teste rapide la nivelul DSU şi le vom trimite foarte rapid în teritoriu, iar testarea acestor persoane e prioritară, pentru a nu favoriza în niciun fel transmiterea coronavirusului. Noi sperăm să înceteze cât mai repede conflictul şi să fie o situaţie tranzitorie. Bineînţeles că trebuie luat în vedere lucrul acesta şi există o inventariere a capacităţilor de cazare. Inclusiv se va organiza de MAI facilităţi pentru a putea caza aceste persoane sau facilităţi hoteliere.Sunt Satu Mare, Iaşi, Vaslui, Galaţi. Există o alocare de resurse unde trebuie asigurate toate condiţiile, inclusiv masa acestor oameni. Bineînţeles că lucrurile sunt în dinamică”, a explicat Rafila.

El a mai spus că şi direcţia medicală a MApN trebuie să se implice în organizarea acordării asistenţei medicale în eventualitatea primirii unui val de refugiaţi din Ucraina în România. „De acordat asistenţă medicală aici sigur lucrurile trebuie făcute în colaborare cu DSU şi în cooperare cu sistemul european. Dacă discutăm de asistenţă medicală fizică, în teren, sigur lucrul acesta s-a mai făcut şi la începutul pandemiei, dar aici în principiu Direcţia Medicală a MapN poate să organizeze o astfel de asistenţă medicală. Discutăm de 12 ore de când a debutat acest conflict. Parte ucraineană încă nu a spus nimic, cred că e prematur să putem discuta de astfel de situaţii”, a conchis ministrul Sănătăţii.