Radu Paraschivescu, despre un ucrainean care se recomandă savant-cosmist și om de știință iluminist de renume mondial
Acest articol a apărut în numărul 64 (29 aprilie – 12 mai 2019) al revistei NewMoney
În gramatică există, după cum bine se știe, un superlativ relativ și un superlativ absolut. Fapt curios, absolutul „foarte“ pare mai degrabă relativ, pe când relativul „cel mai“ pare mai degrabă absolut. Superlativul relativ trimite la vârful unei ierarhii, la un nec plus ultra consfinţit ca atare în statistici. Superlativul absolut fixează, în schimb, un nivel oricând depășibil. Faptul că ești cel mai bun înseamnă că deasupra ta nu e nimeni, ceea ce e considerat, gramaticalicește vorbind, relativ. Faptul că, fiind foarte bun, pot exista douăzeci și opt de inși deasupra ta, e considerat, la fel de gramaticalicește vorbind, absolut.
Încurcate sunt căile Domnului, uneori ale DOOM-ului și, în anumite ocazii, ale logicii. Creierul se preschimbă în ciulama, iar de aici până la relativul absolut și absolutul relativ pasul e mic și ușor de făcut.
Poate că tocmai asta măsoară, de fapt, ușurința relativizării în lumea noastră, nu neapărat cea mai bună dintre toate lumile posibile (Leibniz s-ar încrunta citind asta și zău că ar avea tot dreptul), dar plină de cotituri și de neprevăzut. Când relativul și absolutul fac atât de lesne schimb de locuri, te gândeşti că ordinea lumii se poate fisura dintr-o clipă în alta. Şi nu e doar semantică aici, în această măruntă îngrijorare de parcurs. În fond, se pierde atât de des dreapta cumpănă, încât ce rost are să te cramponezi de (încă) o confuzie?
Un show. Un exemplu de relativizare va avea loc la București pe 14 iunie 2019. Nu, nu vor reveni minerii. Se va întâmpla ceva nu atât amuzant, cât nedumeritor. Sala Palatului îl va găzdui pe nimeni altul decât pe domnul Albert von Kloss-Ignatenko, în cadrul a ceva intitulat pe afișul de prezentare un „show științifico-educațional“. Explicaţia corespunde realității în proporție de o treime. Show mai mult ca sigur că va fi. Dar științific? Şi educațional? Se sparie gândul. Domnul Albert von Kloss-Ignatenko nu e un fitecine, sau, cum spun filozofii, un Fichtecine. Dumnealui e nici mai mult, nici mai puțin decât „Regele parafenomenelor“.
România e oricum o republică paradoxală, în care există mai mulţi regi şi regine decât preşedinți, ceea ce face picanteria ceva mai ușor digerabilă. Avem regi ai fotbalului și ai asfaltului, regine ale sprâncenelor și ale unghiilor false, regi ai manelelor și regine ale silicoanelor, bașca un batalion de prințese, prinți și – credeați c-am uitat? – beizadele. În condiţiile astea, un rege în plus, fie el și în trecere prin țară, nu are cum să strice. Mai cu seamă că de pe afiș te priveşte o combinație de Edward Norton și Ricky Gervais, cu ochi ficși ca ai linxului înainte de saltul înspre pradă. Ai de-a face, de fapt, cu un cetățean din vesela Ucraină, care se recomandă drept „învățător spiritual“ sau, ceva mai șugubăț, „savant-cosmist și om de știință iluminist de renume mondial“.
Ultimele cuvinte îl apropie, ca amploare a faimei, de o altă figură înaltă a spiritualității universale, Elena Ceaușescu. Spre deosebire de ea, în timpul liber, cosmistul te luminează cu privire la metodele de diagnosticare și de reabilitare a karmei involutive. În schimb, când se pune ceva mai serios pe treabă, aşa cum pare-se că se va întâmpla pe 14 iunie 2019 la Sala Palatului, domnul von Kloss-Ignatenko te învață cum să te pregătești pentru mileniul al treilea. Un singur amănunt îi scapă ilustrisimului: suntem deja în respectivul mileniu de aproape două decenii.
Două matrice. Sigur, ne cramponăm de fleacuri în loc să vedem desenul în ansamblu. Iar desenul promite două porții de răsfăț: una se cheamă Matricea Divină a Puterii Gândului, iar cealaltă, Matricea Tinereții Veșnice. Dat fiind că nu e vorba de personaje alegorice din teatrul medieval englez, te poți gândi la această isterie a majusculelor ca la o formă de impostură camuflată stângaci. Căci nu așa se realizează o captatio benevolentiae, oricât de idiot ți-ai crede auditoriul. Şi, har Domnului, vorba unui personaj de tristă amintire, așa îl crezi și nu altfel. E adevărat, Albert von Kloss-Ignatenko știe că publicul, oricât de informat, nu poate să aspire la monumentalitatea celui care i se va adresa.
Pe lângă von Kloss-Ignatenko, savanţii veritabili (și majoritatea necosmiști) abia dacă adună cinci-șase cuvinte pentru epitaf. Prin contrast, ilustrisimul căruia i se va preda Sala Palatului pe 14 iunie 2019 se prezintă după cum urmează: „Academician, Profesor, savant-cosmist, om de știință iluminist, doctor în filozofie, doctor în psihoinformațiologie, doctor în medicina psihoinformațională, doctor în cosmoeniopsihologie, doctor în știinţe biologice și energoinformaționale, doctor în științele securității internaționale“. Cu atâtea pene la pălărie, e de mirare că nu i se înfundă pălăria pe cap, fără a mai putea fi vreodată scoasă. Nici Gabriel Oprea cu ciracii lui nu pot număra atâtea doctorate. Iar printre promisiunile pe care le face Albert von Kloss-Ignatenko pentru spectacolul de pe 14 iunie se numără două care par în strânsă legătură: „Lovitura Kung Fu de la distanță, fără contact“ și „Deschiderea capacităților geniale“. Pare simplu: odată încasată prima, ți se deschid cele din urmă. Cine vrea să se convingă poate să picheteze Sala Palatului și să-i întrebe pe participanți la ieșire: Kum Fu?
Foto: Mediafax
