Radu Paraschivescu, despre denumirile penibile din meniurile restaurantelor românești

Scriam în numărul trecut că formele românești de captatio din restaurante sunt în general aceleași: triada „delicios-tradițional-ca la mama acasă“, excesul de diminutive (mămăliguță, ciorbiță de văcuță, sărmăluțe, castraveciori etc.) și prezentarea arhai­zantă a localului și a produselor.

Acest articol a apărut în numărul 75 (7 – 20 octombrie 2019) al revistei NewMoney

Deși abuzează de exprimări prăfuite, această ultimă tendință e, paradoxal, destul de nouă și le oferă clienților enunțuri de genul „Când pârdalnica de foame îți furișează în gând miezul aburind al unei jimble, să știi, preacinstite drumeț, că noi pentru cei aidoma domniei tale ne-am ivit pe lume“.

Kitsch-ul cu patină care deschide astfel meniurile invită în general la prudență. Nu puține sunt cazurile când arabescurile în limbaj de cronică maschează mâncăruri proaste servite în condiții discutabile. Și oricum, cine intră într-un restaurant nu de talent li­terar are nevoie, ci de altceva.

Din fericire pentru turiștii străini, ei nu sunt beneficiarii unor asemenea puseuri de inspirație. Pe de altă parte, din păcate pentru ei, felul cum arată me­niurile în engleză ale multor restaurante le induce sentimentul că au fost atrași într-o ambuscadă sau cel puțin într-o aventură cu final imprevizibil. Asta dacă nu se simt insultați sau puși în pericol. Expli­cația e simplă.

Traduceri după ureche

Destui patroni de localuri cred că, dacă știu câteva cuvinte în engleză, știu engleză. Așa stând lucrurile, ei nu se obosesc să-și dea spre transpunere meniurile unor oameni de meserie (iar retroversiunea e mai grea decât traduce­rea) și apelează la resursele interne: propria lor zestre de vocabular englezesc, eventual cea a unui angajat sau a unui prieten dispus să ajute pe gratis.

De multe, de prea multe ori, rezultatul e o batjocură. Doar o fire nespus de indulgentă ar califica rateurile din meniuri drept umor involuntar, ele fiind de fapt una dintre conductele prin care circulă impostura.

Trecând la exemple, se cuvine amintit întâi și-ntâi urechismul traductologic al unui restaurant din centrul unui oraș cu potențial turistic („la poale de mun­­teeee“, vorba lui Dolănescu), unde clienții sunt liberi să comande ceva care e trecut în meniu drept brine of crap și fried crap.

Pesemne că intenția gazdelor a fost să ofere „saramură de crap“ și „crap prăjit“, numai că substantivul englezesc „crap“ se traduce în română prin „excremente“ sau „materii fecale“. Omologul din engleză al lui „crap“ este carp, ceea ce înseamnă că formulele corecte din meniu ar fi trebuit să fie carp brine, nu brine of carp, și fried carp.

E la mintea cocoșului (sau, mă rog, a crapului): dacă vrei să atragi turiști străini în local, nu e în­țe­lept să le propui saramură de fecale și excremente prăjite. Îți vor privi restaurantul ca pe o cloacă, iar pe tine ca pe un sadic și un pervers coprofil. Asta chiar dacă e posibil ca unii să fi trecut prin Japonia, unde niște oameni cu mintea pe moațe propuseseră cândva o rețetă de caca-burger.

Mușchi, piept, pomană

Într-un alt oraș, aflat la nici două ore de mers cu mașina de primul, se gă­sesc noi preparate pe neîn­țelesul turiștilor străini. Unul dintre ele, care poate fi comandat ca gustare rece, este așa-numitul gipsy muscle, zis și gipsy-like muscle. Și de data asta străi­nii vor fi consternați, neputând bănui ce ascunde această denumire și bănuindu-i pe bucătari și pe patroni de impulsuri rasist-antropofage.

Din cauză că nu știu românește, bieții oameni nu au cum să-și dea seama că gipsy muscle este o calchiere lăutărească a produsului cunoscut la noi drept „mușchi țigă­nesc“. Mușchiul ca element de anatomie nu are nicio legă­tură cu muș­chiul comestibil, care în en­gleză este sirloin. În ce privește folosirea lui gipsy sau gipsy-like pentru „țigănesc“, ea dovedește ravagiile pe care le poate face ignoranța dublată de orgoliul prost înțeles.

Dacă patronul ar fi apelat la un vorbitor onest de engleză înainte să calce în străchinile meniului, această mostră de umor involuntar n-ar fi existat. Nici ea, nici suratele ei la fel de stupide outlaw’s cutlet pentru „cotlet haiducesc“ sau hunter’s chicken pentru „pui vânătoresc“. Spre a nu mai aminti de banalul piept de pui, botezat aici chicken chest în loc de chicken breast, cum era normal, din cauză că emi­țătorul gogomăniei nu știe că substantivul chest se referă doar la pieptul oamenilor.

Există însă și localuri unde gazdele oferă ceea ce se cheamă pe românește „pomana porcului“, adică o selecție de mezeluri cărora li se adaugă slănină și ceapă roșie. Trec peste faptul că „pomana porcului“ din restaurant s-a îndepărtat de accepția inițială a termenului și de ceea ce se pune pe masă. (Printre altele, e bine de știut că „pomana porcului“, la care participă toți cei care l-au ajutat pe gospodar să taie porcul, se mănâncă în picioare, nu stând la masă.) Dar cum credeți că se cheamă acest fel de mâncare în engleză?

În două feluri, unul mai anapoda decât altul: pig’s charity sau sacrifice of the pig. Și în acest caz, procedura e aceeași: calchierea grosolană și transformarea unei intenții inițial oneste într-o for­mă de suprarealism culinar dătător de fiori. Străi­nul care știe engleză și citește așa ceva într-un meniu poate crede că nu se găsește în Europa, ci în Africa postcolonială, unde au loc ritualuri sângeroase, la care poate fi mulțumit că n-a trebuit să participe direct.