Ştiri

Rabla Plus, suplimentat cu 15 milioane de lei

Toate tichetele pentru persoane fizice disponibile în Programul Rabla Plus au fost epuizate pentru prima dată în istoria programului, a anunţat, vineri, Ministerul Mediului, care precizează că bugetul va fi suplimentat cu 15 milioane de lei.

„Începând de luni, 15 iulie 2019, bugetul Programului Rabla Plus pentru persoanele fizice se va suplimenta cu 15 milioane de lei, fiind pentru prima dată în istoria programului când se epuizează sumele alocate”, a anunţat Ministerul Mediului, citează News.ro.

Sursa citată a precizat că bugetul iniţial a fost de 15 milioane şi a fost rezervat integral la aproximativ 3 luni de la lansarea programului. În 2018, acelaşi buget de 15 milioane de lei a fost rezervat pe parcursul întregului an.

„Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilităţii, la nivel european, s-a dovedit una caştigătoare. În premieră, în doar 4 luni de la lansare, bugetul programului Rabla Plus pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuţiilor despre reducerea emisiilor şi îmbunătăţirea calităţii aerului pe care le-am avut, ieri şi astăzi, în cadrul Consiliului miniştrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE şi iată că ţara noastră livrează rezultate concrete. Şi pentru că apetitul românilor pentru maşini curate este în creştere, am decis să suplimentăm bugetul Rabla Plus pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca şi această nouă alocare să fie consumată până la sfarşitul anului’”, a declarat viceprim-ministrul şi ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.

În cadrul acestui program, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.

În cazul achiziţionării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi  20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).

De asemenea, accesarea Programului Rabla Plus nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul Rabla Plus.

În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de 8 ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei. În situaţia achiziţionării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa prima de casare de 6.500 lei şi ecotichetul de 20.000 lei.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies