PwC: Plata defalcată a TVA va genera dificultăți, costuri și sarcini suplimentare

Gabriel Bucur 08/08/2017 | 14:26 Ştiri
PwC: Plata defalcată a TVA va genera dificultăți, costuri și sarcini suplimentare

Introducerea noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se vrea utilizarea unui cont bancar pentru încasările şi plățile de TVA, va avea efecte semnificative asupra companiilor din România, sunt de părere specialiștii în domeniul fiscalității din cadrul companiei PwC România.

„Noul sistem privind plata defalcată a TVA va genera dificultăți de cash-flow majore la nivelul companiilor, costuri suplimentare şi sarcini adiționale pentru contribuabili legate de adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate, gestionarea plăților, precum şi cu modificarea procedurilor interne de lucru. De asemenea, companiile vor suporta costuri adiţionale cu comisioanele bancare generate de creşterea semnificativă a tranzacțiilor bancare şi cu eventualele sancțiuni impuse în cazul unor erori sau întârzieri de implementare”, a declarat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din cadrul PwC România şi Europa de Sud Est.

Am dori să atragem atenţia asupra consecinţelor atrase de implementarea sistemului, atât la nivelul contribuabililor ce vor avea dificultăți operaționale în vederea implementării sistemului într-un termen extrem de scurt, precum şi la nivelul ANAF care va avea sarcini suplimentare cu privire la aprobarea solicitărilor de transfer a unor sume din contul de TVA în contul curent”, a mai adăugat Mihaela Mitroi.

Specialistul PwC continuă: „pentru implementarea acestui sistem este necesară obținerea unei aprobări din partea Comisiei Europene privind aplicarea unei măsuri de derogare de la Directiva de TVA, întrucât limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziție asupra acestora este asimilată cu un drept de dispoziție al administrației fiscale asupra sumelor de TVA. O asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, un sistem similar fiind propus spre implementare doar opțional în Polonia şi numai pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat în Italia, care a obținut şi o derogare în acest sens”, a conchis Mihaela Mitroi.

„PwC România susține necesitatea implementării unor măsuri de creștere a gradului de colectare a TVA la bugetul de stat şi combatere a evaziunii fiscale, însă astfel de măsuri trebuie să fie întotdeauna proporționale cu scopul urmărit şi documentate prin studii de impact care să evidenţieze beneficiile estimate ale măsurilor propuse în contrapartidă cu eventualele costuri generate de implementarea acestora”, mai este precizat în comunicatul transmis de companie.

Potrivit proiectului de ordonanță, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opțional din 1 septembrie 2017 și urmează să fie obligatoriu din 1 octombrie 2017.

Conform noului sistem privind plata defalcată a TVA, la momentul efectuării unei livrări de bunuri/prestări de servicii, furnizorul ar avea obligația să comunice beneficiarului un cont pentru TVA (deschis la unități ale trezoreriei statului sau la instituții de credit), urmând ca beneficiarul să efectueze plata contravalorii TVA în respectivul cont al furnizorului. Astfel, fiecare factură ar avea două plăți aferente, una pentru TVA, alta pentru baza impozabilă.

Sumele încasate în contul de TVA pot fi folosite de către contribuabili doar pentru a achita la rândul lor TVA datorată către furnizorii acestora sau către bugetul de stat la termenele stabilite de lege. Specialiștii PwC explică faptul că, în cazul încasărilor în numerar, cu cardul sau prin substitute de numerar, contribuabilul va avea obligația virării în contul de TVA propriu a sumelor de TVA aferente în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la încasare. Sumele din contul de TVA pot fi transferate către un cont curent al titularului numai cu aprobarea prealabilă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), procedura şi condițiile de aprobare urmând a fi publicate.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.