Ştiri

Putin arată cu degetul spre lansatoarele de rachetă din România şi Polonia: Sunt o ameninţare pentru Rusia!

Lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters. Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă după o întâlnire la Moscova cu premierul ungar Viktor Orban.

Preşedintele rus a mai spus că Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică „au ignorat” principalele solicitări ale Moscovei privind garanţiile de securitate. „Este deja clar, l-am informat pe premier despre acest lucru, că au fost ignorate preocupările fundamentale ale Rusiei. Nu am observat o examinare în mod adecvat a celor trei solicitări ale noastre„, a afirmat Vladimir Putin, conform agenţiilor RIA Novosti şi Associated Press. Liderul de la Kremlin a menţionat oprirea extinderii NATO spre est, evitarea instalării de sisteme militare ofensive în apropierea frontierelor Rusiei şi revenirea la arhitectura de securitate din 1997.

Între timp, președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, în contextul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări și al evoluțiilor îngrijorătoare de securitate în regiunea Mării Negre.

Convorbirea dintre Iohannis și Zelenski a avut loc în contextul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina, respectiv al evoluțiilor îngrijorătoare de securitate din imediata proximitate a Ucrainei, în regiunea Mării Negre.

Președintele României a exprimat disponibilitatea avansării cooperării bilaterale, prin lărgirea cadrului juridic și valorificarea potențialului existent în domeniul economic, inclusiv comercial, al conectivității fizice și cooperării transfrontaliere, precum și în domeniul cultural.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis și-a arătat susținerea pentru continuarea negocierilor privind finalizarea Declarației comune privind perspectiva europeană a Ucrainei, document aflat în discuție în plan bilateral de anul trecut, cu luarea în considerare a elementelor de interes pentru România.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

18 ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

19 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

19 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

23 de ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

23 de ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

o zi ago

Acest website folosește cookies