Pușcărie la fără frecvență. Proiectul de lege privind detenția în weekend și la domiciliu, adoptat de Camera Deputaților

Sebastian Popescu 25/04/2018 | 14:58 Ştiri
Pușcărie la fără frecvență. Proiectul de lege privind detenția în weekend și la domiciliu, adoptat de Camera Deputaților

Deputații au adoptat, astăzi, proiectul legislativ prin care condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, își pot executa pedeapsa la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.

PNL a anunțat că va ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională. Liberalii susțin că prin modificările aduse de Comisia juridică, proiectul de lege nu își îndeplinește scopul de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături de o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei, informează News.ro.

„Din nefericire, aţi pervertit ambele măsuri. Pe de o parte, aceste măsuri alternative au devenit un instrument prin care din măsuri alternative la executarea pedepselor cu închisoarea, dumneavoastră aţi elaborat un proiect prin care introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea contiţionată. Ăsta este efectul amendamentelor care au fost depuse în Comisia juridică”, a spus Gabriel Andronache, membru în Comisia juridică.

„Pe cale de consecinţă, acest proiect aşa cum a ieşit din Comisia juridică,  nu mai reprezintă voinţa iniţiatorilor, nu mai reprezintă sub nicio formă ceea ce a dorit PNL prin depunerea proiectului de lege. Prin cale de consecinţă, vom vota împotriva acestui proiect şi ne determinaţi, din păcate, să îl atacam la CCR, pentru a vedea dacă modificările pe care le-aţi propus sunt întrunesc elementele de constituţionalitate sau sunt neconstituţionale”, a mai adăugat Andronache.

Deputatul USR Stelian Ion, de asemenea membru în Comisia juridică, acuză PSD că vrea să rezolve problema corupţiei prin eventuala abrogare a întregului Cod penal.

“Este o bazaconie ceea ce propuneţi dumneavoastră – închisoarea acasă. Ce a făcut PSD de se comportă asemenea unui piroman care smulge cutia de chibrituri din mână şi dă foc casei? A preluat pur şi simplu un alt proiect al colegilor noştri (de la PNL – n.r.), a adus amendamente – 18 am numărat – la opt articole, au modificat complet conţinutul şi au relaxat foarte mult această legislaţie, în continuarea demersului mai vechi de dezincriminări, de relaxare a legislaţiei penale. Îşi doresc cei de la PSD să rezolve problema corupţiei prin eventuala abrogare a întregului Cod penal. PSD distruge justiţia, slăbeşte legislaţia penală, deschide larg porţile închisorilor”, a explicat Stelian Ion.

Proiectul legislativ va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Ce prevede proiectul de lege

Comisia juridică a decis că persoanele condamnate pentru infracţiuni cu violenţă sau care au profitat de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, persoanele condamnate pentru corupţie şi persoanele recidiviste nu vor putea să îşi ispăşească pedeapsa acasă sau în weekend.

De asemenea, Comisia juridică a decis că „măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnaţi de către Ministerul Afacerilor Interne cu sau fără brăţară electronică”.

Proiectului mai prevede că măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fracţionată a pedepsei privative de libertate în timpul săptămânii la domiciliu şi în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent.