Purtarea măştii devine obligatorie în spații publice și în Dâmbovița

NewMoney 29/07/2020 | 13:29 Ştiri
Purtarea măştii devine obligatorie în spații publice și în Dâmbovița

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa a aprobat, miercuri, o hotărâre prin care purtarea măştii devine obligatorie şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare iar cei care vând în aceste spaţii sunt obligaţi să poarte nu doar masca de protecţie, ci şi mănuşi.

„Astăzi, 29.07.2020, în urma exprimării voturilor a membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, a fost aprobată hotărârea CJSU nr. 21/29.07.2020 prin care se extinde obligativitatea purtării măştii şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare. Aceasta intră în vigoare începând cu data de 30 iulie a.c, ora 06.00. Totodată, hotărârea prevede, pentru comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în astfel de spaţii, obligativitatea purtării atât a măştii de protecţie cât şi a mănuşilor”, a anunţat Prefectura Dâmboviţa miercuri după amiază.

Măsura a fost propusă de către prefectul judeţului, Aurelian Popa, în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Autorităţile din judeţ mai anunţă că măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2 „vor fi luate gradual în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, urmând a se analiza în cadrul Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi alte măsuri, după ce vor fi constatate rezultatele primelor măsuri aplicate”.

De astăzi, 29 iulie, masca de protecție a devenit obligatorie în aer liber în Argeș.