Ştiri

PSD, umilit de propria familie politică europeană. Dragnea și Dăncilă nu au fost invitați la întâlnirea socialiștilor din UE de la Sibiu

Liderii socialiști europeni, prezenți la Sibiu pentru Summit-ul UE, s-au întâlnit în această dimineață pentru a pentru a discuta despre alegerile europarlamentare. Cu toate că ședința are loc în România, socialiștii europeni au refuzat să îi primească la aceste discuții pe Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, în ciuda insistențelor premierului român, potrivit Adevărul.

La întâlnirea Consiliului Europei care are loc în aceste zile sunt prezenți și cinci premieri socialiști (din Spania, Portugalia, Suedia, Slovacia și Malta), care au participat și la ședința din această dimineață. Acestora li s-a alătură și Frans TImmermans, candidatul stângii pentru șefia Comisiei Europene, care a venit la Sibiu special pentru acest eveniment.

Luna trecută, grupul socialiștilor europeni (PES) a anunțat că „îngheață” relațiile cu PSD, până când partidul condus de Livu Dragnea își clarifică angajamentul față de statul de drept și urmează recomandările Comisiei Europene.

De asemenea, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a criticat de mai multe ori Guvernul român, pentru că nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale și chiar a amenințat PSD cu excluderea din familia socialiștilor europeni.

„Noi am discutat deja personal la Madrid cu (liderul PSD Liviu) Dragnea, (şeful PSE Serghei) Stanişev, (liderul grupului din PE, Udo ) Bullmann şi cu mine, şi i-am spus în mod explicit. Eu l-am întrebat: Vrei să mai fii membru al acestui partid? Atunci trebuie să respecţi regulile jocului. Pentru noi există limite. Un partid care nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale nu aparţine acestei familii”, a afirmat recent Timmermans, potrivit Digi24.ro.

Acest avertisment a venit chiar la eveniment al socialistilor europeni la care a participat și Liviu Dragnea, care a avut loc la finalul lunii februarie, la Madrid.

Potrivit G4Media.ro, relațiia dintre PSD și familia socialistă europeană s-a înrăutățit după ce au apărut informații că  că Liviu Dragnea negociază cu Matteo Salvini trecerea la familia eurosceptică din Parlamentul European.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies