Provocările tranziției energetice          

Auzim tot mai des știri cu privire la politicile europene care își propun reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin adoptarea unor tehnologii bazate pe surse de energie regenerabile sau puțin poluante. Noua Comisie Europeană va avea în com­po­nența sa chiar un prim-vicepreședinte executiv însărcinat cu această orientare, numită Pactul Climatic.

Este vorba de olandezul Frans Timmermans, liderul socialiștilor europeni.

Acesta va trebui ca în primele 90 de zile de la începutul mandatului să elaboreze un pact european în materie de schimbări climatice, care va cuprinde obiective pe etape și instrumente financiare astfel încât la orizontul anului 2050 activitățile din Uniunea Europeană să fie neutre din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. O adevărată re­vo­luție tehnologică și energetică, însă având conse­cințe geopolitice foarte importante.

Este vorba de independența energetică a Uniunii Europene, care nu va mai fi dependentă din exterior în ceea ce privește sursele de energie, și de un salt tehnologic având implicații multiforme. Uniunea Europeană și state ale Uniunii, precum Franța, au lansat deja un nou domeniu subsidiar diploma­ției – diplomația climatică.

Miza uriașă. Acordul de la Paris este o măr­­turie care a pus în mișcare întreaga comunitate inter­­națională, dar și Alianța Solară Universală, o nouă organizație inter­na­țională, născută pe baza unei inițiative franco-indiene. De asemenea, Alianța Bateriilor, despre care am mai vorbit în acest colț al revistei noastre, care va pune bazele unui adevărat „Airbus“ al bateriilor, un lider mondial al înmagazinării de electricitate, și care va crea și noi sinergii politice inclusiv în interiorul Uniunii Europene.

Această orientare strategică a Uniunii Europene are și o miză privind dezvoltarea și coeziunea. Suma de 3.000 de miliarde de euro ce va fi investită în următorii zece ani pentru tranziția de la producerea energiei pe baza combustibililor fo­si­li la cea produsă pe baza surselor regenerabile sau nepo­­luante, alocată în mare parte prin progra­mele Băn­­cii Europene de Investiții, va reprezenta o mare oportunitate pentru țările din Est care își propun să recupereze decalajele față de nucleul dur al Uniunii Europene. Este încă o șansă pe care România nu are dreptul să o rateze!

Din acest punct de vedere, este îmbucurător faptul că doamna Adina Vălean, comisarul propus de România la Transporturi, a declarat la audierile din comisia de resort a Parlamentului European că dorește o cât mai strânsă colaborare cu prim-vice­președintele Timmermans în atingerea obiectivelor climatice. Chiar dacă acest lucru înseamnă că visul hubului gazier al României, pe baza zăcămintelor din Marea Neagră, este pe cale să se năruie.

Adaptarea. Re­țelele de distribuție de gaz vor trebui adaptate pentru a primi biometan și hidrogen, iar acest lucru va începe destul de curând, întrucât Comisia Euro­peană va stabili ținte cu privire la proporția așa-numitelor „gaze verzi“ (biometanul obținut din gazificarea deșeurilor agricole – vegetale și animale – și a deșeurilor organice; hidroge­nul) injectate în rețelele de distribuție.

Dar să ne gândim la investițiile în tehnologii noi, la punerea în valoare a potențialului uriaș al Româ­niei, la reciclarea eficientă a deșeurilor, la transformarea agricultorilor români în producători de energie, care astfel își vor reduce costurile de producție și vor deveni mai competitivi, la posibilitățile de a deveni producători de echipamente și de a ne relansa industria de echipamente energetice care are o frumoasă tradiție la noi, la digitalizarea industriei energetice. Numai această enumerare sumară ne oferă indicii suficiente cu privire la dezvoltarea pe orizontală a atâtor domenii (IT, industria chimică, electronică etc.).

Evident, anumite proiecte mai vechi, precum industria nucleară, vor rămâne în continuare strategice, de asemenea cele care țin de modernizarea domeniului hidroelectric.

Ce se va întâmpla însă cu resursele relativ bogate de hidrocarburi de la Marea Neagră? Ei bine, aici trebuie depășită paradigma vânzării la export și a folosirii pentru încălzire. Ele ne pot oferi baza relansării industriei petrochimice, o activitate cu valoarea adăugată mult mai mare decât simplul export sau folosirea pentru în­călzire și producerea de electricitate.

Saltul necesar. Diplomația noastră ar trebui și ea să profite de aceste transformări, naturale, dacă ne gândim că am intrat în cea de-a 4-a re­vo­luție industrială, pentru a depăși etapa de aliniere la orientările lansate de națiunile-lider ale Uniunii Europene și a face un salt în materie de creativitate și de ambiție astfel încât România să devină centrul acestor trans­for­mări în Europa de Sud-Est.