UPDATE. Protest la Rafinăria Petromidia: Peste 300 de angajați, nemulțumiți de amânarea negocierilor pentru creșterile salariale

Andrei Dumitru 06/12/2022 | 10:54 Ştiri
UPDATE. Protest la Rafinăria Petromidia: Peste 300 de angajați, nemulțumiți de amânarea negocierilor pentru creșterile salariale

UPDATE. Angajaţii de la Rafinăria Petromidia au încetat protestul. Ei au primit câte 3.000 de lei, reprezentând compensarea facturilor pentru lunile de iarnă. De la 1 martie vor avea o creştere salarială de 1.500 de lei.

Angajaţii Rafinăriei Petromidia au încetat protestul început marţi dimineaţă, după ce au ajuns la un acord cu conducerea companiei. Astfel, muncitorii au primit câte 3.000 de lei, reprezentând compensarea facturilor pentru lunile de iarnă, iar de la 1 martie vor beneficia de o creştere salarială de 1.500 de lei.

“Am semnat documentul cu administraţia, cu creştere salarială de 1 martie de 1.500 de lei. Protestul a încetat. Le-am transmis oamenilor acest lucru. Astăzi, au primit 3.000 lei reprezentând compensarea facturilor din decembrie, ianuarie, februarie, câte o mie de lei pentru fiecare lună”, a declarat, pentru News.ro, liderul de sindicat de la Rafinăria Petromidia, Petre Tancău.

Peste 300 de angajaţi de la Rafinăria Petromidia au protestat, marţi, în curtea acesteia, fiind nemulţumiţi de faptul că au fost amânate negocierile pentru creşterile salariale.

Conducerea rafinăriei a decis amânarea negocierilor pentru creşterile salariale pentru luna februarie.

“Oamenii nu vor să intre la muncă până nu finalizăm negocierea creşterilor salariale. Am fost în negocieri două luni şi ieri ne-am transmis să amânăm negocierile pentru februarie. Am informat oamenii, iar ei nu au mai vrut dimineaţă să intre la serviciu. Am solicitat o creştere de 1.500 de lei, dar nu era problema de sumă, trebuia să finalizăm, ori această amânarea i-a deranjat pe oameni”, a afirmat Petre Tancău.

La protest au fost aproximativ 300 de persoane, muncitorii care urmau să intre în tură dimineaţa, iar cei din tura de noapte sunt încă la serviciu.

Activitatea rafinăriei nu a fost afectată de acest protest.


Peste 300 de angajaţi de la Rafinăria Petromidia protestează, marţi, nemulţumiţi de amânarea negocierilor pentru creşterile salariale, ei refuzând să mai intre la muncă până când nu vor primi un răspuns din partea conducerii. Activitatea rafinăriei nu este afectată de acest protest spontan.

Liderul de sindicat de la Rafinăria Petromidia, Petre Tancău, a declarat pentru News.ro că muncitorii protestează după ce conducerea rafinăriei a decis amânarea negocierilor pentru creşterile salariale pentru luna februarie.

“Oamenii nu vor să intre la muncă până nu finalizăm negocierea creşterilor salariale. Am fost în negocieri două luni şi ieri ne-au transmis să amânăm negocierile pentru februarie. Am informat oamenii, iar ei nu au mai vrut dimineaţă să intre la serviciu. Am solicitat o creştere de 1.500 de lei, dar nu era problema de sumă, trebuia să finalizăm, ori această amânare i-a deranjat pe oameni”, a afirmat Petre Tancău.

El a precizat că protestează aproximativ 300 de persoane, muncitorii care urmau să intre în tură dimineaţa, iar cei din tura de noapte sunt încă la serviciu.

Liderul de sindicat a menţionat că nu ştie cât va dura acest protest.

“Nu ştiu cât va dura, depinde de administraie să vină cu un răspuns. Acesta este respectul lor pentru salariaţii care fac producţie. Nu avem niciun semnal din partea conducerii”, a mai transmis Petre Tancău.

El a precizat că activitatea rafinăriei nu este afectată de acest protest.