Ştiri

Protest cu ligheane în faţa Primăriei Capitalei

Peste 50 de persoane s-au adunat joi, în faţa Primăriei Capitalei, pentru a protesta faţă de problemele privind lipsa apei calde şi a căldurii din unele zone din Bucureşti.

„Suntem aici cu ligheane pentru că sistemul de termoficare din Bucureşti are nişte probleme foarte mari în momentul de faţă, ţevile sunt ciuruite, vechi de 50 – 60 de ani, trebuiau schimbate de acum 30 de ani şi la ora actuală nu mai poate să ducă agentul termic – ori nu ajunge la noi, ori sunt călâi caloriferele. Ce se va întâmpla la iarnă când vor fi -10 grade? Sistemul va pica, cel mai probabil”, a declarat organizatorul acţiunii, Ruxandra Burcescu.

Ea a precizat că nu este un protest, ci un flashmob, iar ligheanul pe care l-a adus are peste 30 de ani vechime şi a prins şi vremurile din timpul comunismului, când, de asemenea, erau probleme cu apa caldă şi căldura.

„La un moment dat nu am mai avut nici eu apă caldă şi căldură şi problema asta a durat şi am zis – de ce nu face nimeni nimic în sensul ăsta şi am început să fac o documentare, am văzut cât de grave sunt problemele şi am zis că este cazul să atragem atenţia Primăriei, cumva. Problema a fost că eu stau cumva pe lângă Spitalul Marie Curie şi nici ei nu au avut apă caldă şi căldură… Un spital, unde sunt copii bolnavi, să nu aibă apă caldă şi căldură. Din câte am înţeles, ‘Dăruieşte Viaţa’ s-a oferit să le doneze un cazan să se încălzească”, a mai spus Ruxandra Burcescu.

Persoanele adunate în faţa Primăriei Capitalei au bătut în ligheane şi au scandat sloganuri precum „Vrem căldură, nu doar pe factură”, „Apă caldă şi căldură, nu program ca-n dictatură”.


Sursa: Agerpres
FOTO: Facebook/Protest pentru apă și căldură

NewMoney

Recent Posts

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

20 de minute ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

23 de minute ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

25 de minute ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

48 de minute ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

58 de minute ago

Meteo: Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai

Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii…

o oră ago

Acest website folosește cookies