Propunere-şoc: medicii se vor pensiona obligatoriu la 67 de ani şi opţional la 75

Elena Marinescu 07/11/2019 | 20:14 Ştiri
Propunere-şoc: medicii se vor pensiona obligatoriu la 67 de ani şi opţional la 75

În ultimele zile de mandat ale fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost pus în transparenţă decizională un proiect de lege privind exercitarea profesiilor în sistemul sanitar, care prevede, între altele, modificarea vârstei de pensionare a medicilor.

Luată prin surprindere, breasla medicală reacţionează dur, acuzând decidenţii politici, dar şi reprezentanţii organizaţiei profesionale, respectiv Colegiul Medicilor, de lipsa de implicare în problemele reale ale cadrelor medicale şi tratarea cu superficialitate a deficitului de medici tineri, cărora le blochează accesul în sistem print-o astfel de iniţiativă. În plus, doctorii reclamă lipsa unor măsuri care să îmbunătăţească atât condiţiile de muncă, dar şi şansele unui act medical de calitate pentru pacienţi.

Dr. Livia Davidescu, medic primar la Spitalul Judeţean din Craiova, atrage atenţia asupra consecinţelor grave ale punerii în practică a proiectului: „Riscurile unui eveniment vascular la un medic în vârstă de 75 de ani este unul semnificativ! Cum ar fi ca în mijlocul unui act medical să i se întâmple medicului ceva?”

Ea mărturiseşte că, în această perioadă, cadrele medicale era preocupate de îmbunătăţirea modului de reprezentare a doctorilor în Colegiul Medicilor, o instituţie care are nevoie de o reformă reală şi urgentă: „Noi eram cu toţii ocupaţi cu chestiuni pătimaşe ce ne împărțeau în tabere pe teme importante, veșnic nerezolvate de 22 de ani încoace, precum alegerile în Colegiu, legitimități ale unor demersuri parlamentare şi anchete jurnalistice ce dezvăluiau vulnerabilitatea instituțiilor statului..din nou. Şi lipsa de omogenitate a breslei…din păcate! Printre toate astea apare proiectul..din senin, direct pe site! De ce s-a întâmplat asta, la sfârșitul mandatului său, în cea mai fierbinte perioada electorală și la doi ani după ce fusese retras, tot de acolo, numai doamna Pintea ştie… nu are rost să o mai întrebăm. Şi supărarea nu ar fi atât de mare, dacă nu am fi găsit în primele pagini nişte fraze care ne-au indicat clar viziunea ministerului legată de politica de resurse umane”.

Pensionare obligatorie la 67 de ani, indiferent de sex

Dr. Davidescu atrage atenţia că prevederile articolului 11 din capitolul 1 al proiectului de lege încalcă flagrant Constituţia României: „E şocant din mai multe motive: începând cu acela că e neconstituţional, cât timp există o vârstă de pensionare standard, de maximum 65 de ani, până la acela că este o inconștiență absolută să blochezi astfel posturile pentru cel putin 5.000 de tineri medici ce ajung specialişti în fiecare an. Dincolo de argumentele juridice, sociale şi economice, există o întrebare: ce rău a făcut breasla asta şi cui ca să fie tratată cu atâta dispreţ pentru drepturile sale legitime? De ce ne obligaţi să cotizăm la fondul de pensii peste 43 de ani, în loc de 25-35 de ani, cum se întâmplă în cazul altor profesii? Ca să nu mai punem la socoteală cei 4-7 ani de cotizaţie ce decurg din gărzile fiecăruia dintre noi”.

Medicii cred că, de fapt, această iniţiativă legislativă s-a făcut la presiunea unor aşa-numiţi „dinozauri” din sistemul medical, care, deşi în mod real profesează foarte rar în unităţile sanitare, vor să-şi păstreze nu doar salariile uriaşe ca şefi, dar mai ales influenţa didactică, în selecţia cadrelor tinere, dar şi a forului reprezentativ, Colegiul Medicilor din România, care, în prezent, permite obţinerea a patru mandate consecutive a câte 5 ani fiecare pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte. Unii doctori susţin că este vorba de o dictatură a „UMF-istanului”, care reprezintă încă un motiv de prigonire a medicilor tineri.

Pacienţii, în pericol!

Dr. Livia Davidescu punctează faptul că proiectul de lege, la articolul 8, instituie un precedent extrem de periculos pentru pacienţi:

„Medicii ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice care înregistrează deficit de personal, precum și în unitățile sanitare publice din zonele defavorizate, pot avea relaţii contractuale directe sau indirecte cu CAS până la vârsta de 75 de ani! Chiar aşa? Fix cât speranţa de viaţă în România? Adică să nu mai apucăm un leu din pensie? Doar să cotizăm? Domnilor, cât de serioşi puteţi fi când scrieţi astfel de legi? Ținând în spitalele publice medicii încă 10 ani peste vârsta standard de pensionare, cam caţi medici tineri veţi goni? Ce posturi se vor mai scoate la concurs dacă locurile vor fi blocate de septuagenari? Care vor avea, la vârsta respectivă, în cele mai multe cazuri, toate tarele senectuții.. şi toate riscurile ei. Dacă nu vă gândiţi nici la medicii seniori, cu o vechime de 50 de ani în câmpul muncii ce vor consulta în spitale, gândiţi-vă la cei tineri ce nu vor avea loc de muncă, după 22 de ani de studii. Gândiţi-vă la siguranţa pacientului!”.

În prezent, potrivit Legii 359/2018, publicată în M.O. partea I nr. 3 din 3.01.2019, medicii se pot pensiona la 67 de ani, doar la cerere, vârsta standard de pensionare fiind, la fel ca şi la celelalte categorii profesionale, de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. 

60.000 de medici pentru sănătatea românilor

Potrivit statisticilor, numărul de medici a depăşit pragul de 60.000 în 2018, însă în continuare distribuţia lor este concentrată în oraşele mari. Oraşele mari şi centrele uni­versitare sunt în conti­nua­re un magnet pentru medici, 90% dintre medicii din România lucrând în mediul urban, în contextul în care infrastructura medicală din mediul rural este în continuare slab dezvoltată, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) privind activitatea unităţilor sanitare.

Preşedintele Colegiului Medicilor, dr. Gheorghe Borcean, atrage însă atenţia că, în continuare există specialităţi medicale subdimensionate cu personal calificat, precum terapia intensivă, bolile infecţioase sau medicina muncii. Şi în privinţa medicilor de familie se înregistrează un deficit constant în ultimii ani. În România, media este de doar 77,2 medici de familie la 100.000 de locuitori, ceea ce înseamnă puțin peste 15 mii de practicieni în asistența medicală primară (la nivelul anului 2016). Practic, unui medic de familie i-ar reveni 1.300 de locuitori, iar situaţia este mult mai îngrijorătoare în mediul rural, în ciuda stimulentelor oferite de autorităţi, medicii preferând să profeseze mai degrabă în zonele urbane.