Proiect: Instituţiile, obligate să înfiinţeze staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice

NewMoney 05/03/2020 | 15:32 Ştiri
Proiect: Instituţiile, obligate să înfiinţeze staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice

Parlamentul, Administraţia Prezidenţială şi Guvernul, precum şi alte instituţii publice ar putea fi obligate să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice, potrivit unei propuneri legislative care vizează completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, informează Agerpres.

Potrivit iniţiativei legislative, depusă de un grup de deputaţi de la PMP şi de mai mulţi parlamentari neafiliaţi, mai multe instituţii şi autorităţi publice au obligaţia să contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant, în primul rând prin amplasarea a minim o staţie de reîncărcare a vehiculelor electrice şi electrice hibrid pulg-in, şi să asigure un minim de locuri de parcare, cel puţin egal cu numărul staţiilor de reîncărcare.

Totodată, aceleaşi instituţii au obligaţia să asigure accesul publicului la staţiile de reîncărcare în mod nediscriminatoriu, să asigure funcţionarea non-stop a staţiilor de reîncărcare şi să asigure utilizarea gratuită a staţiilor de reîncărcare.

Instituţiile şi autorităţile publice prevăzute în proiectul de lege sunt: Parlamentul, Administraţia Prezidenţială,. Guvernul, autorităţile aflate sub control parlamentar, cu excepţia celor din domeniul siguranţei naţionale, ministerele şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi serviciile publice descentralizate ale acestora, cu excepţia celor din domeniul apărării şi ordinii publice. Alte instituţii vizate de proiectul de lege sunt prefecturile, consiliile locale, cu excepţia celor din comune, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Neîndeplinirea obligaţiilor de către autorităţile şi instituţiile publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni, la doi ani de la data publicării legii (de la 21 la 100 de puncte amendă, în anul 2019 un punct-amendă fiind 145 de lei).

Cerinţele de bază pentru o staţie de reîncărcare privind numărul de puncte, puterea şi viteza de încărcare, tipurile de prize sau conectori, de contoare, de panouri de informare, dimensiunile, rezistenţa, cerinţele privind accesibilitatea, aplicaţiile informatice şi alte cerinţe de proiectare şi instalare se stabilesc prin ordin comun al ministrului Afacerilor Interne, al ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, al ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Fiecare dintre autorităţile şi instituţiile publice prevăzute de iniţiatorii propunerii legislative alocă, în limita bugetelor aprobate, resurse financiare necesare pentru realizarea obligaţiilor prevăzute.

În expunerea de motive, iniţiatorii arată că preocupările din ce în ce mai ridicate ale statelor cu privire la schimbările climatice şi îmbolnăvirea populaţiei – în condiţiile în care, pe de o parte, activitatea de transport generează un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră, iar transportul rutier în mediul urban generează 40% din emisiile generate de transportul rutier şi, pe de altă parte, 9 din 10 cetăţeni europeni sunt expuşi la emisiile de particule nocive şi zgomote asociate transportului care depăşesc limitele acceptabile – au determinat trecerea la noi sisteme de propulsie pentru vehicule.

„Având în vedere beneficiile introducerii vehiculelor electrice, considerăm că statul trebuie să intervină, prin puterea exemplului, şi să se implice direct în dezvoltarea infrastructurii de alimentare verde. Problemele de mediu-sănătate-energie fiind de interes naţional şi european, propunerea legislativă instituie obligaţia de dezvoltare a infrastructurii de alimentare verde”, motivează deputaţii.

Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii PMP Corneliu Bichineţ, Nicoleta-Cătălina Bozianu, Constantin Codreanu, Cătălin Cristache, Costin-Sebastian Moise, Marius-Emil Paşcan, Cornel-Mircea Sămărtinean, Alexandru Teacă, Adrian-Mihaiţă Todoran, Adrian Mocanu – deputat neafiliat şi senatorii neafiliaţi Dorin-Valeriu Bădulescu şi Vasile-Cristian Lungu. Senatul este prima Cameră sesizată.