Proiect de țară înaripat: Cum își propune Japonia să ia fața tuturor cu mașinile zburătoare

Mimi Noel 21/02/2019 | 17:10 Global
Proiect de țară înaripat: Cum își propune Japonia să ia fața tuturor cu mașinile zburătoare

Japonia poate fi foarte ancorată în trecut sau foarte inovatoare. Dacă în materie de automobile electrice a ratat leadership-ul, și-ar putea lua în curând re­vanșa cu primele mașini zburătoare. Cei mai opti­miști vor ca la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 torța olimpică să fie aprinsă dintr-o mașină zburătoare.   

 Acest articol a apărut în numărul 59 (18 februarie – 3 martie 2019) al revistei NewMoney

De multe ori, Japonia pare înțepenită în trecut. Telefoanele pliabile sunt un bun exemplu pentru așa-nu­mi­tul Sindrom Galapagos care caracterizează Japonia. Altfel spus, niponii au tendința de a adera la tehnologii care prind doar în țara lor. Un alt exemplu de anacronism – Yahoo a rămas și azi extrem de popular printre japonezi. La fel de populare și omniprezente au rămas și faxurile, care, da, erau printre cele mai avan­­sate tehnologii, dar prin anii ’80.

Pe partea tehnologiei, Țara Soarelui Răsare are o po­veste unică. După al Doilea Război Mondial, principalul mandat al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei (METI) a fost să producă miracolul economic japonez și să-l mențină. Birocrații din ministerul găzduit de o clădire modernă, situată nu departe de Palatul Imperial, s-au achitat bine de sarcină și au dat de atunci lumii radiotranzistorul, walkmanul, ma­șina Prius (a producătorului Toyota). Și cam atât. Nicio altă inovație care să mai schimbe lumea.

Niciunul dintre producătorii auto nu se mai află azi pe lista scurtă a inovatorilor în materie de șofat autonom. În general, companiile tehnologice japoneze nu au prea emis pretenții nici în zona de telefonie mobilă, nici în cea a internetului.

CAMIOANE ZBURĂTOARE. Nu cu mult timp în urmă, Fumiaki Ebihara (33 de ani), unul dintre numeroșii birocrați ai METI, a început să se gândească cu teamă, conștient fiind de multiplele anacronisme ale țării sale, că Japonia va rămâne și în viitor ancorată în trans­portul terestru, așa cum îl știm azi. „Se apropie viitorul în care mașinile vor zbura“, atrage el atenția, „iar Japonia ar putea să fie printre primele țări, dacă nu chiar prima, care bifează acest salt imens“.

Ebihara se află chiar în miezul unei inițiative consi­derate a fi unul dintre cele mai ample și mai complexe demersuri guvernamentale de a înțelege și încuraja dezvoltarea mașinilor zburătoare. Definite ca vehicule care decolează și aterizează pe verticală, care sunt propulsate electric și care vor fi în mare măsură sau total autonome, noile mașini zburătoare vor schimba complet modul nostru zilnic de a circula.

Demersul nipon a produs și un plan național de ac­țiune având ca scop dezvoltarea de mașini zbură­toare. Planul a fost deja îmbrățișat de liderii industriei și a dus la stabilirea unei structuri guvernamentale care să definească și să promoveze reglementările legislative necesare. Dacă totul va merge bine, Ebi-hara crede că, la sfârșitul lui 2020, cerul de deasupra metropolei nipone va fi brăzdat de taxiuri și camioane zburătoare.

„Comparativ cu alte țări, Japonia are deja multe dintre atuurile necesare pentru a lansa mașini zbură­toare“, spunea Ebihara într-un interviu acordat la sediul METI. „Producția de masă, materialele, tehnologiile pentru acumulatori, capacitatea de a integra sis­teme, avem toate ingredientele necesare și este o șansă uriașă pentru Japonia“, a adăugat Ebihara.

OPORTUNITATE DE ÎNTÂIETATE. Membrii micii comunități japoneze pasionați de ma­șini zburătoare sunt evident tineri, vorbi­tori de en­gleză și refractari față de principiile anacronice care au făcut ca Japonia să ra­teze oportunități recente în materie de teh­­no­logie. Din dorința de a învigora economia și de a vinde o ima­gine mai proas­pătă a țării sale în preajma Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020, pre­mierul Shinzo Abe și guvernul său și-au anunțat pu­blic și pe de­plin spriji­nul pentru acest proiect de țară.

Voința politică uneori nu este suficientă. Japo­nia are mai nou o re­pu­tație proastă când vine vorba de crearea unui mediu propice pentru idei revoluțio­nare, cum ar fi cazul ma­șinilor zburătoare. Este și unul dintre principalele motive pentru deceniile pierdute de creștere economică.

După dominația de decenii a automobilelor japo­neze, China și SUA, în frunte cu Tesla, au condus cea mai mare schimbare de paradigmă din industria auto mon­dială – mașinile electrice. Chiar dacă au ratat în­tâietatea în transportul electric, partizanii mașinilor zburătoare din Japonia ar vrea ca, în mai puțin de un deceniu, oricine din Osaka sau din Sapporo să poată chema un Uber zburător printr-o comandă banală de pe smartphone.

Când a început să se gândească la inițiativa mași­ni­lor zburătoare în 2017, Ebihara era un simplu angajat al METI responsabil să țină legătura cu produ­cătorii de avioane. Într-una dintre discuțiile obișnuite, o mare companie aerospațială i-a prezentat pe scurt planurile de a dezvolta un taxi aerian și a vrut să afle mai multe informații despre politicile din Japonia în acest sens. Ebihara a fost uluit pentru că și-a dat seama că țara sa nu avea niciun fel de politică de acest tip.

Sunt, de fapt, puține guverne în lume care dau semne că înțeleg ce presupune reglementarea transportului aerian al autovehiculelor zburătoare. În timp ce Dubai, Singapore și Noua Zeelandă și-au exprimat intenția de a fi primii care mută pe noua piață (Noua Zeelandă chiar a intrat într-un parteneriat cu Kitty Hawk Corp., companie fondată de Larry Page, cofondatorul Google), țările dezvoltate cu industrii aero­spa­țiale complexe se mișcă timid și pas cu pas.

În cadrul unui summit organizat de Uber anul trecut, în mai, pe tema mașinilor zburătoare, oficiali ai Ad­ministrației federale pentru Aviație a SUA le-au spus celor prezenți că este posibil să fie nevoiți să mai scadă aștepările în ceea ce privește viteza re­glemen­tată cu care vor putea zbura autovehiculele aeriene. Instituția nu a definitivat nici regulile pe care ar trebui să le respecte operatorii de drone puse să zboare pe timp de noapte sau deasupra zonelor locuite. Marea Britanie a adoptat o serie de regle­men­tări, destul de laxe, cu privire la drone, dar nu e încă nimeni foarte încântat să fie și cu pasageri la bord. Deocamdată.

CINE SE RIDICĂ. La METI este cu atât mai greu, dat fiind conservatorismul birocraților niponi. Pur și simplu „nu li se părea important“, măr­tu­ri­sește Ebihara. Comparativ cu alte țări sau companii internaționale, Japonia ar putea avea mai multe argumente care să-i permită să se miște mai repede. Este în primul rând o țară cu o geografie aparte – cutre­mu­rele frec­vente, taifunurile, dar și cele peste 400 de insulițe și așezări al­pine extrem de greu accesibile fac di­ficil, chiar imposibil în unele zone, transportul terestru. Deja transportul cu ma­șina pe cele patru mari insule locuite ale țării este un coș­mar – un drum din centrul capitalei Tokyo până la Na­rita, cel mai mare aeroport nipon, poate dura și două ore.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.