Ştiri

Proiect de OUG: Lista completă a alimentelor al căror preț va fi plafonat

Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita pentru o perioadă de 3 luni, conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, publicat miercuri pe site-ul Ministerului Agriculturii.

„Prezenta ordonanţă de urgenţă instituie, pentru sectorul agricultură şi industrie alimentară, măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Măsura se aplică tuturor persoanelor juridice înregistrate în România, indiferent de forma de organizare, pe întreg lanţul de producţie, import, comerţ intracomunitar, distribuţie şi vânzare cu amănuntul, pentru produsele agricole şi alimentare descrise în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă”, se menţionează în proiect.

Potrivit prevederilor actului normativ, cotele de adaos comercial vor fi limitate astfel: maximum 20% la procesator, aplicată faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte; maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de distribuitori pe lanţ şi aplicată faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale; maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry, aplicată faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului (în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse şi remizele şi risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar).

Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente, sunt:

  • pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi;
  • lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru;
  • brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame;
  • făină albă de grâu „000” 1 kg;
  • mălai 1 kg;
  • ouă găină calibru M 10 bucăţi;
  • ulei de floarea soarelui 1 litru;
  • carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui);
  • carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc);
  • legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia;
  • fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă);
  • cartofi proaspeţi albi vrac;
  • zahăr alb tos 1 kg.

Procedura de formare a preţului la raft pentru aceste produse trebuie să fie unitară atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor cât şi pentru produsele marcă proprie ale comerciantului. Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute, se precizează în proiectul de act normativ.

Acesta mai prevede că toate contractele comerciale în desfăşurare ale căror termene şi condiţii sunt contrare prevederilor Ordonanţei vor fi modificate corespunzător în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei. Verificarea şi constatarea contravenţiilor în sfera comercială, precum şi aplicarea sancţiunilor prevăzute se fac de către Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, prin organele de control abilitate ale structurilor subordonate şi de către Consiliul Concurenţei, după caz, se mai precizează în document.

Andrei Dumitru

Recent Posts

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

6 minute ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

24 de minute ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

48 de minute ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

o oră ago

AeroVacanțe introduce pentru această vară 14 curse charter către Lesbos, a treia cea mai mare insulă din Grecia

AeroVacanțe, parte a grupului Aerotravel, mizează în 2024 pe destinații noi, mai accesibile pentru români,…

3 ore ago

EY: Investiţiile străine directe europene în România se confruntă cu primul declin în ultimii 3 ani

Investiţiile străine directe (ISD) europene se confruntă cu primul declin în ultimii trei ani, numărul…

3 ore ago

Acest website folosește cookies