Programul Rabla pentru becuri, aproape de start. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Elena Marinescu 04/10/2022 | 18:44 Ştiri
Programul Rabla pentru becuri, aproape de start. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Ministerul Mediului pregătește lansarea programului Rabla pentru becuri.  Astfel, în următoarele două săptămâni va demara programul, similar cu cel pentru electrocasnice.

Programul constă în schimbarea becurilor convenţionale pe care le folosesc cei mai mulţi români în locuinţe şi care au un consum mare de energie electrică, cu unele LED, ce consumă mult mai puţin. Înscrierea se va face, ca şi în cazul programului Rabla pentru electrocasnice, într-o aplicaţie electronică gestionată de Administraţia Fondului pentru Mediu şi care va fi funcţională în următoarele două săptămâni.

Noile becuri vor putea fi achiziţionate doar de la magazinele ce se vor înscrie în program. Potrivit b1.ro, persoanele care vor obţine voucherele în valoare de 200 de lei le vor putea folosi în cel mult şapte zile de la publicarea listei cu solicitanţii aprobaţi.

Ce condiţii trebuie îndeplinite

Va putea participa la acest program oricine îndeplineşte următoarele condiţii:

– are domiciliul în România;

– nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării becurilor cu led;

– are vârsta de minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicaţia informatică;

– este posesor al unui/ unei buletin/ cărţi de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;

– se obligă să predea comerciantului, în momentul achiziţionării becurilor cu led, un număr echivalent de becuri convenţionale;

– îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici.