Ştiri

Profitul net al grupului petrolier saudit Aramco, cea mai profitabilă companie din lume, s-a dublat în 2021

Gigantul petrolier din Arabia Saudită Aramco a raportat duminică rezultate explozive pentru 2021, înregistrând o dublare a profitului net, la 110 miliarde de dolari, transmite CNBC.

Venitul net al Aramco în 2021 a crescut cu 124%, până la 110 miliarde dolari, comparativ cu 49 miliarde dolari în 2020, datorită preţurilor mai mari ale ţiţeiului, marjele mai puternice de rafinare şi produse chimice şi consolidarea activităţilor cu produse chimice în rezultatele anuale ale grupului.

Cifrele au fost în conformitate cu aşteptările, analiştii chestionaţi de Reuters prognozând un venit net de 109,7 miliarde de dolari pentru întregul an.

Acţiunile Aramco la Bursa Saudită Tadawul au crescut cu aproape 4% în tranzacţiile de duminică, după publicarea rezultatelor.

”Rezultatele noastre puternice sunt o dovadă a disciplinei noastre financiare, a flexibilităţii în condiţiile de piaţă în evoluţie şi a concentrării constante pe strategia noastră de creştere pe termen lung, care vizează creşterea valorii pentru acţionarii noştri”, a spus CEO-ul Aramco, Amin Nasser, în comunicatul privind rezultatele.

Aramco a beneficiat de creşterea preţurilor petrolului în 2021, ţiţeiul Brent, de referinţă la nivel internaţional, fiind cotat la peste 80 de dolari pe baril la sfârşitul anului trecut, în creştere cu aproximativ 50% într-o perioadă de 12 luni.

Deficitul de ofertă s-a adăugat la o serie complexă de factori care generează incertitudine majoră pentru un complex de energie şi mărfuri, chiar şi înainte de invazia Rusiei în Ucraina.

”Deşi condiţiile economice s-au îmbunătăţit considerabil, perspectivele rămân incerte din cauza diferiţilor factori macroeconomici şi geopolitici”, a adăugat Nasser.

Rezultatele Aramco au fost publicare după ce Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat că piaţa petrolului se îndreaptă către ”cea mai mare criză a aprovizionării din ultimele decenii”, pe măsură ce sancţiunile împotriva Rusiei au început să îşi facă efectul iar cumpărătorii îi evită exporturile.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies